Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a sancționat contravențional un operator de telefonie mobilă pentru utilizarea de practici comerciale incorecte. Operatorul de telefonie mobilă punea la dispoziție consumatorilor o serie de oferte prepaid care includeau un număr fix de minute, SMS-uri sau acces la internet. Oferta era valabilă 28 de zile.
”În urma analizării reclamațiilor consumatorilor, a rezultat că, deși aceștia se aflau în perioada de valabilitate a ofertelor, serviciile de apelare au fost restricționate pentru că erau condiționate de un număr suficient de apeluri primite. Consumatorilor le era impusă o condiție pe care le era imposibil să o respecte, numai profesionistul având capacitatea tehnică de a monitoriza apelurile primite. La fel se întâmpla și în cazul beneficiilor oferite la reîncărcarea diferitelor cartele, consumatorii, pentru a putea utiliza beneficiile achiziționate, fiind condiționați de numărul de apeluri primite. O altă neregulă constatată se referă la cartelele reîncărcabile prin care se ofereau minute și SMS-uri naționale nelimitat. Operatorul de telefonie mobilă consideră că utilizarea rezonabilă a serviciului înseamnă că numărul de minute al apelurilor inițiate NU depășește cu 500 numărul de minute primite. Website-ul prin care comerciantul își promova ofertele la aceste cartele nu menționa aceste restricționări.
Prin utilizarea cuvântului nelimitat se înțelege faptul că nu există nicio restricție; practic, profesionistul utiliza acest termen doar în scop de marketing, consumatorii luând o decizie de tranzacționare pe care în altă situație nu ar fi luat-o. Pentru utilizarea unei practici comerciale înșelătoare, profesionistul a fost sancționat contravențional cu amendă de 50.000 de lei. Profesionistul s-a obligat să elimine mecanismul de restricționare automată a serviciilor, ca urmare a raportului dintre numărul de minute sau SMS-uri efectuate și cele primite. O practică comercială este considerată înșelătoare atunci când un comerciant ascunde sau oferă, într-un mod neclar, neinteligibil, ambiguu ori în contratimp, o informație esențială sau nu indică intenția comercială a practicii, în cazul în care aceasta nu rezultă deja din context, și când, în oricare dintre cazuri, consumatorul mediu este determinat sau este susceptibil a fi determinat să ia o decizie de tranzacționare pe care altfel nu ar fi luat-o. (Legea 363/2007).”