Inspectorii fiscali din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Vrancea au atras suplimentar la bugetul general consolidat suma de 93,63 milioane lei, urmare a inspecţiilor fiscale desfăşurate pe parcursul anului 2017. Au fost efectuate 710 acţiuni de control, din care 461 la persoane juridice şi 249 la persoane fizice. Din totalul sumelor atrase suplimentar, taxa pe valoarea adăugată reprezintă peste 59% (55,72 milioane lei), urmate de sumele stabilite suplimentar în contul impozitului pe profit cu peste 28% (26,33 milioane lei).
Pentru neregulile financiare constatate în timpul acţiunilor de inspecţie fiscală au fost aplicate un număr de 112 amenzi contravenţionale în valoare de 78 mii lei. Atunci când s-a considerat că există pericolul ca agentul economic să se sustragă de la plată îngreunând în mod considerabil colectarea au fost instituite măsuri asiguratorii în conformitate cu prevederile legale. Astfel, în anul 2017 au fost instituite 60 măsuri asiguratorii în valoare de 67,62 milioane lei.
De asemenea, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vrancea a înaintat instituţiilor abilitate pentru continuarea şi definitivarea cercetărilor în vederea stabilirii persoanelor vinovate şi a gradului de participare a acestora la infracţiunile constatate un număr de 15 sesizări penale. Prejudiciul creat bugetului general consolidat a fost în sumă de 20,39 milioane lei. (Compartimentul Comunicare al AJOFM Vrancea)