Pompierii militari reamintesc vrâncenilor că burlanele şi coşurile de fum sunt generatoare de incendii cu pondere semnificativă în sezonul rece sau în perioadele când sunt înregistrate temperaturi negative. Nerespectarea cu strictețe a măsurilor de securitate la incendiu aferente coșurilor de fum se soldează adeseori cu pagube materiale, iar uneori, din nefericire, cu distrugerea bunurilor agonisite de-o viață sau chiar cu pierderi de vieți omenești.
Un astfel de eveniment nefericit, generat de un coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile, s-a produs luni, 20 martie a.c., în jurul orei 00:20, la o locuință din comuna Slobozia Ciorăști. După anunțarea incendiului la numărul unic de urgență 112, pentru gestionarea situației de urgență au fost mobilizate 3 echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă și 1 ambulanță SMURD. Forțele de intervenție au acționat în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Slobozia Ciorăști.
La momentul sosirii forțelor de intervenție, la locul indicat flăcările se manifestau violent atât la nivelul întregului acoperiș, cât și în interiorul locuinței. Incendiul a fost lichidat în limitele găsite după mai bine de 3 ore de luptă cu flăcările. În urma evenimentului au ars: 150 mp din acoperișul locuinței și s-au deteriorat bunuri de uz casnic și mobilier din 4 camere. Pe timpul intervenției, paramedicii au acordat primul ajutor calificat unei persoane de sex masculin, în vârstă de 52 de ani, care a suferit atac de panică și ușoară intoxicație cu fum. Ulterior, pacientul a fost preluat și transportat cu ambulanța SMURD la Unitatea de Primiri Urgențe Focșani. (ISU Vrancea)