Caracatița PSD din Focșani este din ce în ce mai înfometată! Cum bugetul municipiului nu oferă prea multă îndestulare pentru Cristi Misăilă și pentru camarila de trepăduși pesediști, primarul PSD a pus, din nou, ținta pe cetățenii din Focșani, pe cei care își închiriază locuri de parcare. De la 1 ianuarie 2019, taxa de închiriere a unui loc de parcare se va majora cu nu mai puțin de 40%, adică cu 50 de lei în plus față de cea actuală, de 120 lei! Pentru că Misăilă nu se mai satură să colecteze bani de la oameni și să nu ofere nimic în schimb! Ați văzut că au amenajat noi parcări în Focșani? Ați văzut că au asfaltat și reabilitat? Ați văzut că ar fi construit parcări subterane sau supraterane? Nu! În schimb, toți banii încasați de la focșăneni, câte 120 lei/loc de parcare, acolo unde nu s-a ajuns la licitație, pentru că au fost cazuri în care oamenii au plătit și câte un salariu pentru a avea un loc unde să își parcheze mașina, au mers doar pentru salariile sinecurilor PSD. Recomand consilierilor locali de la Focșani, fie că vorbim despre cei de la PNL sau chiar de la PSD, să nu susțină un astfel de demers și să se gândească la cetățeni înainte să voteze noi majorări de tarife! Hai să vedem că din bugetul anual al orașului se fac economii, nu se mai aruncă sume de ordinului sutelor de mii de euro pe paranghelii, și se fac investiții! Hai să vedem că structura de salariați de la Parking devine suplă și se poate autofinanța! Deși primarul Cristi Misăilă este tentat să scumpească orice în Focșani, îi reamintesc că orașul nostru este în continuare la coada clasamentelor de ordin economic și că programul de guvernare al PSD nu a adus deloc lapte și miere în Vrancea pentru a se justifica majorarea taxei de parcare, ba din contra. Observ că taxa de habitat, pe care Misăilă nu a uitat-o deloc, nu a fost o excepție și mă aștept ca anul 2019 să mai aducă și alte propuneri de scumpiri, pentru că PSD-ului îi este foame! Scumpirea pentru închirierea locurilor de parcare, dorită de Misăilă cu nesaț, se explică printr-un singur aspect: asigurarea salariilor pentru angajații, deloc puțini, de la Parking Focșani și din alte instituții din subordinea Consiliului Local Focșani. Singurul calcul pe care edilul pesedist iubitor de scumpiri pe cârca focșănenilor ar trebui să îl rezolve este acesta: cum pot parca cele circa 50.000 de autoturisme din Focșani pe cele nici 11.000 de locuri de parcare, fie că vorbim de parcări de reședință ori publice, amenajate corespunzător sau trasate cu vopsea direct prin țărână?! Puneți mâna la muncă, pesediștilor și nu mai împovărați populația!
Deputat Ion Ștefan