duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăActualitateFocșăneanul Cristian Botan a lansat cea mai mare bază de date despre...

Focșăneanul Cristian Botan a lansat cea mai mare bază de date despre administrația publică

Deși nu mai lucrează în structurile guvernamentale, tânărul focșănean Cristian Botan își continuă munca în domeniul transparentizării activității administrației publice din România. Marius Botan a lansat o platformă online cu tot ceea ce înseamnă administrația publică, la nivel central și local. ”Astăzi lansez oficial platforma https://institutii.publicjob.ro/, cea mai amplă bază de date despre administrație publicată vreodată pe Internet. Fiecare cetățean are acum oportunitatea să contribuie la îmbunătățirea eficienței, profesionalismului și integrității instituțiilor noastre publice în cel mai simplu mod posibil: descriind interacțiunea sa directă cu aceste instituții. Dacă ați participat la un concurs de angajare la stat organizat în condiții suspicioase, dacă pentru obținerea unei autorizații din partea primăriei ați fost nevoit să parcurgeți o procedură excesiv birocratică, dacă ați solicitat o informație publică iar instituția în cauză a refuzat să vă răspundă ori v-a răspuns tardiv – toate aceste situații pot fi acum raportate online. Instituțiile vor putea folosi feedback-ul constructiv transmis de către cetățeni pentru a corecta, a simplifica și a îmbunătăți calitatea în ansamblu a serviciilor pe care le furnizează în beneficiul acestora.
În termeni ceva mai tehnici, platforma este o inițiativă digitală de open government având la bază conceptul de crowdsourcing. Este, dacă vreți, un fel de Yelp american adaptat pentru administrația românească. Mai mult, este prima platformă care geolocalizează peste 14.000 de instituții publice. Dincolo de ministere, consilii județene și primării, spitale, inspectorate de poliție, institute de cercetare etc., platforma include și 346 misiuni diplomatice ale României răspândite pe întreg globul (ambasade, consulate, delegații, misiuni, reprezentanțe), oferind astfel cea mai reală imagine asupra administrației noastre. Așadar, vă adresez invitația ca prin experiența voastră să ajutați administrația să devină exact așa cum ne-o dorim cu toții: eficientă, profesionistă și lipsită de corupție”, a transmis Cristian Botan odată cu lansarea platformei.
Cristian Botan are 30 de ani și a fost consilier la Cancelaria Prim-Ministrului României, în cabinetele Ponta și Cioloș (201- ianuarie 2017), pe probleme de transparență guvernamentală. Numirea sa la Palatul Victoria a survenit ca urmare a inițiativei sale de a reuni posturile vacante în administrația publică din România într-un portal online unic (PublicJob.ro), cu scopul combaterii favoritismului și nepotismului în managementul resursei umane din sectorul public. Proiectul PublicJob.ro a fost premiat în 2012 cadrul competiției Social Entrepreneurs Initiative, organizate în Brasilia cu prilejul celei de-a XV-a Conferințe Internaționale Anti-Corupție. De asemenea, el a fost prezentat ca exemplu de bună practică în secțiunea Bright Spots a summitului anual al Parteneriatului pentru Guvernare Deschisă, organizat la Londra în 2013. În octombrie 2014, Cristian a fost inclus în New Europe 100, o listă a celor mai importanți inovatori din Europa Centrală și de Est, realizată de Res Publica, Google, Visegrad Fund, Financial Times și zeci de alte instituții din regiune. La începutul acestui an, chiar în seara instalării la Palatul Victoria, noul premier, Sorin Grindeanu, a renunțat la serviciile sale și l-a trimis acasă.
CITIŢI ŞI:

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu