Prim-ministrul Florin Cîțu l-a eliberat pe focșăneanul Norocel Pompiliu Stroe din funcția de secretar de stat la Ministerul Afacerilor Interne. Norocel Stroe ocupa această funcție din 2019, fiind numit de fostul premier Ludovic Orban. Postul de secretar de stat în MAI a revenit USR în cadrul coaliției de guvernare PNL-USR-PLUS-UDMR, astfel că Stroe a fost înlocuit cu reprezentantul USR-PLUS Irina Alexe. Decizia premierului Florin Cîțu a fost publicată vineri seară în Monitorul Oficial nr. 191. ”Am avut prilejul să cunosc oameni curajoși, cu valori și principii sănătoase, dornici să pună umărul la treabă, fără să aștepte ceva în schimb. Doresc să mulțumesc echipei MAI pentru tot sprijinul și vă rog să primiți aprecierea și întregul meu respect pentru modul în care s-a desfășurat colaborarea pe durata mandatului meu de secretar de stat, precum și pentru deschiderea și determinarea dumneavoastră de a atinge obiectivele instituționale. Mă bucur că am făcut parte din echipa domnului Marcel Vela, fost ministru al afacerilor interne în cabinetul Orban, în cea mai grea perioadă pe care România a traversat-o în istoria recentă. Mult succes, în continuare, domnului ministru, Lucian Bode, în misiunea pe care o are la conducerea Ministerului Afacerilor Interne!”, a scris, pe Facebook, fostul secretar de stat.
Focșăneanul Pompiliu Norocel Stroe, eliberat din funcția de secretar de stat de la Ministerul Afacerilor Interne
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -