În cursul dimineții, polițiștii Biroului de Investigații Criminale – Poliția Municipiului Focșani au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii infracțiunilor comise cu violență. Astfel, în urma cercetărilor și investigațiilor efectuate, polițiștii de investigații criminale au documentat activitatea infracțională a unor persoane bănuite că, la data de 12 septembrie a.c., în timp ce se aflau în incinta unei discoteci din mediul rural dar și pe domeniul public, pe fondul consumului de alcool, ar fi provocat și participat la un scandal, agresându-se verbal şi fizic.
În baza probatoriului administrat, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani, polițiștii au continuat cercetările, fiind identificați 4 bărbați din municipiul Focșani, cu vârste cuprinse între 19 și 29 de ani, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice. În urma activităților specifice, polițiștii i-au depistat pe doi dintre bănuiți pe raza municipiului Focșani și, în baza unor mandate de aducere cu pătrundere în locuinţă, cei în cauză au fost conduși inițial la sediul Poliției Municipiului Focșani, pentru audieri. Ulterior, față de doi dintre aceștia, de 23 și 26 de ani, polițiștii de investigații criminale au luat măsura reţinerii pentru 24 ore, fiind încarcerați în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea.
În cauză poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea activităţii infracţionale, urmând ca persoanele reţinute să fie prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani, cu propuneri legale. În activități au fost angrenați luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Vrancea. (IPJ Vrancea)