Comisia Europeană pune la dispoziția statelor UE care primesc refugiați ucraineni suma de 3,5 miliarde de euro. Banii pot fi folosiți pentru hrană, cazare, sănătate, educaţie, locuri de muncă. Uniunea Europeană vrea să atenueze, astfel, presiunea resimțită de bugetele ţărilor din spațiul comunitar în ultimele două luni, de la începerea războiului în Ucraina. Din 24 februarie, câteva milioane de oameni au fugit din calea războiului, iar exodul nu s-a oprit. „UE este solidară cu Ucraina în faţa invaziei Rusiei, dar şi cu statele membre, care fac un efort de a-i primi pe cei care fug din calea războiului. Avem încă o dovadă clară a solidarităţii noastre – fondurile de coeziune – care merg către cei în nevoie”, a declarat Elisa Ferriera, comisarul european pentru coeziune şi reforme. Potrivit datelor oficiale, România va primi o sumă importantă de bani – 450.119.357 euro. Cea mai mare sumă o va primi Polonia, țara cu cel mai mare număr de refugiați ucraineni – 562.098.072 euro.
- Advertisment -