Am ajuns și la partidele mai mici, dar cu speranțe mari. Forța Dreptei, partid fondat de Ludovic Orban și de parlamentarii care au plecat din PNL, este la primul test electoral în acest an. Fostul lider PNL și premier nu a reușit să adune în jurul său un număr mare de nemulțumiți din rândul liberalilor. Organizarea în teritoriu nu merge conform dorințelor inițiale, însă, într-un an atât de important ca acesta, emulația electorală își va face simțită prezența și la Forța Dreptei.
În Vrancea, deputatul Ion Ștefan încearcă să fie prezent cu oameni și structuri de partid în cât mai multe localități din județ. Sunt puțin oameni din PNL Vrancea care l-au urmat la Forța Dreptei. Cine știe, poate pe parcursul acestui an vor mai veni. Testarea electorală de ”încălzire” va fi scrutinul europarlamentar din luna iunie. La nivel central s-a constituit Alianța Dreapta Unită, cu USR, PMP și FD. Dacă nu se întâmplă accidente de parcurs, această alianță va merge cu o listă comună la alegerile pentru Parlamentul European. Astfel, deputatul Ștefan trebuie să colaboreze îndeaproape cu cei de la USR și PMP, cu care nu a avut o relație prea bună în trecutul apropiat. Mai mult, Ion Ștefan ar urma să o sprijine în mod direct pe Corina Atanasiu, președinta USR Focșani, aflată pe un loc aproape de cele eligibile pe lista neoficială a candidaților Dreptei Unite pentru PE. Corina Atanasiu nu a vrut să încheie o alianță electorală locală cu PNL în 2020 și a candidat separat la Primăria și Consiliul Local Focșani. Această mișcare a fost în avantajul lui Cristi Misăilă și în dezavantajul lui Ion Ștefan.
Însă, la scrutinul local din 2024, nu este deloc sigur că vom mai avea o alianță între USR, PMP și FD. Presupun că Ion Ștefan va obține de la Ludovic Orban acceptul de a-și forma propriile înțelegeri electorale locale. Astfel, dacă va mai aduna o serie de nemulțumiți din PNL, Forța Dreptei va încerca, în primul rând, să-i ”taxeze” electoral pe foștii colegi de partid. Vor fi bătălii politice locale cu multe accente personale pe alocuri (așa cum se observă, deja). Conform zvonurilor actuale din mediul politic, ne putem aștepta ca, din partea Forței Dreptei, să candideze deputatul Ion Ștefan la șefia Consiliului Județean Vrancea și viceprimărița dezavuată de PNL Ana Maria Dimitriu Bunghez la postul de primar al Focșaniului. În funcție de mișcările de pe scena politică vrânceană, Forța Dreptei ar putea intra cu membri în unele consilii locale și, de ce nu, în CJ Vrancea. Rezultatele de la scrutinul local, din luna septembrie, vor da și tendința pentru alegerile parlamentare, din noiembrie. Și, în funcție de alianța de la vremea respectivă, este posibil ca Ion Ștefan să mai candideze pentru un mandat de deputat.
PMP e doar cu numele în Vrancea. La alegerile locale din 2020 a obținut un post de primar (comuna Bălești) și o serie de consilieri locali. Acum, primarul din Bălești va candida, cel mai probabil, din partea PNL. Activitate politică la PMP Vrancea nu există. Știm, deocamdată, că organizația Vrancea este condusă de Mirela Bîznă. Probabil că PMP va începe, totuși, să mai adune ceva adepți, mai ales nostalgici de-ai lui Traian Băsescu sau de-ai fostului PD. Poate și nemulțumiți din PNL sau PSD. În Vrancea, speranța PMP pentru obținerea unor locuri de consilieri este participarea într-o alianță electorală la alegerile locale din luna septembrie. La celelalte tipuri de alegeri contează ce se întâmplă la nivel național.
Probabil că se va resuscita și Pro România în acest an electoral. Victor Ponta este consilierul lui Marcel Ciolacu, dar vrea să candideze separat. Cel puțin, așa a declarat eurodeputata Pro România Corina Crețu. Aceasta a anunțat că Victor Ponta va fi pe primul loc pe lista Pro România pentru Parlamentul European. După … mai vedem. La alegerile locale din 2020, Pro România a obținut un număr mic de consilieri locali în Vrancea.
Despre partidul lui Șoșoacă nu se știe nimic în Vrancea. Probabil că senatoarea plecată din AUR are adepți și prin județul nostru. Vor ieși la iveală odată cu apropierea alegerilor.
Nici despre partidul lui Dan Voiculescu nu se știe că ar exista în Vrancea. Este tot un fel de partid personal, de București, de tv și cu niște ”starlete” politice precum Popescu Piedone, Maria Grapini sau Lavinia Șandru.
Probabil vor apărea și verzi/ecologiști în acest an electoral (și) pe la noi. Oricum, 2024 este un an lung, iar mișcările (unele surprinzătoare) de pe scena politică națională și locală nu vor lipsi, cu siguranță.