Aeronava C-27 J Spartan, aflată în dotarea Forțelor Aeriene Române, a efectuat astăzi (n.r. sâmbătă) 2 misiuni de sprijin, acționând cu 10.000 l de apă, la 100km Est de capitala Macedoniei de Nord, Skopje, o zonă puternic afectată de incendii de vegetație, cu pericol de extindere. La această misiune participă din cadrul MApN 15 militari – piloți, personal navigant și personal auxiliar și un ofițer din cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență – Direcția Generală Protecție Civilă care asigură legătura cu Centrul European de Răspuns la Urgente (ERCC) si autoritățile de protecție civilă din Republica Macedonia de Nord.
Reamintim faptul că sprijinul internațional pe care România îl acordă autorităților din Macedonia de Nord s-a realizat în baza solicitării acestora de asistență internațională, prin Mecanismul European de Protecție Civilă. (Departamentul pentru Situații de Urgență)