Propunerea de excludere din partid a consilierului local Ionuț Filimon a fost discutată și aprobată în toate organismele de conducere ale PNL Vrancea. Mai întâi, s-a propus excluderea în Consiliul Local Executiv al PNL Focșani și, apoi, s-a luat această decizie în celelalte organisme: Biroul Politic Local, Consiliul Județean Executiv și Biroul Politic Județean. În ultima ședință a BPJ, dintre cei 50 de membri prezenți, 47 au votat pentru excluderea lui Filimon iar 3 au votat împotriva acestei măsuri. Urmează ca hotărârea finală să fie adoptată în prima ședință a Colegiului Director Județean al PNL Vrancea, care va avea loc pe data de 3 august. Colegiul Director este alcătuit din șefii tuturor organizațiilor locale din județ. ”Unii oameni din PNL Vrancea nu înțeleg că partidul nu este o afacere personală. Eu am mers pe buna credință a fiecărui membru și nu m-am ocupat cu anchetele. Pe lângă faptul că a ascuns problemele sale din trecut, Ionuț Filimon a făcut mai multe afirmații defăimătoare la adresa membrilor PNL Vrancea, inclusiv la adresa mea, atacuri personale fără susținere, iar excluderea din partid este o măsură firească, statutară”, a declarat președintele PNL Vrancea, Cătălin Toma. Acesta susține că Filimon a fost invitat să-și prezinte punctul de vedere dar nu a participat la nicio ședință de când s-a făcut propunerea de excludere.
Urmează ca, după excludere, PNL să ceară înlocuirea lui Ionuț Filimon din Consiliul Local Focșani, conform legii. Este de așteptat, însă, ca Filimon să atace decizia de excludere din PNL, inclusiv în instanță, iar înlocuirea lui din Consiliul Local Focșani să fie un proces de durată. Primul consilier înlocuit de PNL va fi Ion Ștefan, acesta prezentându-și demisia din Consiliu Local Focșani. De asemenea, Viorica Pleșa a demisionat din Consiliul Județean Vrancea și va fi înlocuită cu un supleant de pe lista de candidați PNL – Victor Ciumac.