vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăActualitateFost ministru vrâncean pune gând rău șoferilor care au mașini cu volan...

Fost ministru vrâncean pune gând rău șoferilor care au mașini cu volan pe dreapta

Originar din Focșani, fost ministru al Transporturilor, deputatul Alexandru Nazare a inițiat o lege care va face aproape imposibilă conducerea unui autoturism cu volan pe dreapta în România.

Potrivit reporterntv.ro, prima prevedere este ca autoturismul să fie dotat cu oglinzi periscopice, un dispozitiv format din două oglinzi dispuse sub anumite unghiuri, care îi permite conducătorului auto să vadă pe sensul opus.

Dispozitivul costă aproximativ 250-300 de lei. A doua condiție este ca șoferul să urmeze un curs de cel puțin 20 de ore pe o mașină modificată.

„Considerăm că atât timp cât există oglinzile periscop şi şoferul a făcut un minim de 20 de ore suplimentare, va fi suficient de pregătit încât să nu se mai întâmple accidente”, nazarea declarat deputatul Alexandru Nazare, iniţiatorul legii.

A treia condiție face referire tot la conducătorul auto, dar este și mai dificilă. Potrivit propunerii legislative, șoferul trebuie să dețină un permis eliberat de autoritățile dintr-o țară în care sensul de mers este pe partea stângă. Câteva dintre aceste state sunt: Marea Britanie, Irlanda, Cipru, Noua Zeelandă sau Botswana.

Potrivit rapoartelor Poliției Rutiere reiese că aproape toți șoferii cu mașini cu volan pe dreapta, implicați în evenimente rutiere, sunt și vinovați de producerea lor.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu