vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăStiri InterneFostul ministru și deputat de Vrancea Miron Mitrea a rămas fără vila...

Fostul ministru și deputat de Vrancea Miron Mitrea a rămas fără vila din Delta Dunării. Un fost angajat i-a dat foc

Casa de vacanţă din Delta Dunării a lui Miron Mitrea a fost distrusă în urma unui incendiu. Casa era acoperită cu stuf, astfel că flăcările s-au extins rapid, iar pompierii au avut mult de lucru. „În jurul orei 16:30, pompierii militari tulceni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casa de vacanță din localitatea Crișan, județul Tulcea. Către locul intervenției, s-au deplasat 7 subofițeri, cu două ambarcațiuni, din cadrul Pichetului de pompieri Nave operative Crișan. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta cu flacără deschisă la acoperișul clădirii. Pompierii militari au procedat la localizarea și la lichidarea incendiului folosind mijloacele specifice din dotare. Casa fiind acoperită cu stuf, flăcările s-au extins cu repeziciune, îngreunând astfel intervenția pompierilor. După aproximativ 4 ore, focul a fost lichidat. În urma incendiului, au ars 7 camere din clădire, pe o suprafață de aproximativ 200 mp. Cauza probabilă de producere a focului a fost stabilită ca fiind folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul”, au transmis pompierii de la ISU Delta Tulcea.

A fost identificată și persoana care ar fi dat foc vilei. Este vorba de un tânăr, fost angajat la casa de vacanţă a lui Mitrea. Acesta a fost reținut de polițiști. Potrivit localnicilor, tânărul a recunoscut că a dat foc și a spus că vrea sa ajungă la pușcărie.

Miron Mitrea a fost, timp de mai mulți ani, unul dintre cei mai importanți lideri din PSD. A fost lider de sindicat, deputat PSD Vrancea (mai multe mandate), senator, vicepreședinte al Camerei Deputaților, ministru al Transporturilor în Guvernul Năstase. În februarie 2015, el a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare pentru luare de mită, într-un dosar ce viza lucrările de renovare de la casa mamei sale din Voluntari. El a fost eliberat condiționat, după circa 13 luni. (foto: Ziua de Constanța / video AICI)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu