sâmbătă, aprilie 12, 2025
AcasăAdministratieFostul primar al comunei Boghești, Sandu Aur, trimis în judecată de procurorii...

Fostul primar al comunei Boghești, Sandu Aur, trimis în judecată de procurorii anticorupție

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Galați au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a următorilor inculpați:

– A.G. persoană fizică fără calitate specială, fermier,  pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată (patru acte materiale),

– AUR SANDU, la data faptelor primar al comunei Boghești, jud. Vrancea,  pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată (4 acte materiale).

În rechizitoriul procurorilor se arată că, în cauză, există probe din care rezultă următoarea stare de fapt:

În calitate de fermier, inculpatul A.G., cu ajutorul inculpatului Aur Sandu, primar al comunei menționate, ar fi folosit și prezentat, cu rea-credință, la Agenția de Plăți și Intervenție Pentru Agricultură (A.P.I.A.), în perioada 2016 – 2019, o serie de înscrisuri false/inexacte, nelegal încheiate, în scopul și cu rezultatul obținerii, pe nedrept, a unor subvenții aferente campaniilor agricole 2016, 2017, 2018 și 2019, în valoare totală de 158.675 lei. Concret, pentru a obține subvențiile pe suprafață menționate, inculpatul A.G. s-ar fi folosit de un contract-cadru încheiat și aparent înregistrat la Primăria comunei Boghești, care atesta în fals că fermierul ar fi închiriat suprafețele de pajiști aflate în domeniul privat al comunei Boghești, precum și de patru (4) adeverințe care atestau în fals că fermierul ar fi folosit suprafețele respective în companiile agricole menționate. O parte din documentele respective au fost semnate de inculpatul Aur Sandu, primar al comunei Boghești.

În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii asupra unor bunuri aparținând inculpaților. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Vrancea cu propunerea de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză. (sursa: DNA)

ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu