joi, noiembrie 21, 2024
AcasăComuna meaMILCOVULFostul primar al Focșaniului, Nicolae Lățcan, candidează la Primăria comunei Milcovul

Fostul primar al Focșaniului, Nicolae Lățcan, candidează la Primăria comunei Milcovul

Partidul Național Liberal vrea să câștige Primăria comunei Milcovul cu fostul primar al municipiului Focșani, Nicolae Lățcan. Acesta a ieșit la pensie în anul 2014 și s-a retras în comuna natală. Nicolae Lățcan susține că inițiativa candidaturii la Primăria Milcovul le-a aparținut liberalilor din această comună. ”Cei din organizația locală au venit cu propunerea, eu am analizat-o și am fost de acord să mă implic. Consider că îmi pot folosi experiența pe care am acumulat-o atât la Primăria Focșani cât și la celelalte unități unde am lucrat pentru a dezvolta comuna Milcovul. Aici sunt probleme ca în multe localități din mediul rural. În primul rând, este nevoie de modernizarea și extinderea rețelei de alimentare cu apă și de realizarea sistemului de canalizare pentru a crea condiții decente și civilizate de viață. Apoi, trebuie asfaltate străzile și refăcute trotuarele. În același timp, oamenii au nevoie de drumuri bune și pe câmp, pentru a ajunge mai ușor la exploatațiile agricole. Copiii din comună și nu numai au nevoie de o sală de sport și de școli modernizate. Se pot face multe, chiar dacă bugetul local este mic, prin atragerea de fonduri europene. Nu în ultimul rând, ne putem gândi, pentru viitor, la posibilitatea de a racorda comuna la rețeaua de alimentare cu gaze naturale”, ne-a declarat Nicolae Lățcan, candidatul PNL la Primăria comunei Milcovul.
Nicolae Lățcan a condus Primăria Focșani, ca membru FSN/PD, timp de două mandate, între anii 1992 și 2000. A fost mai mereu în opoziție pentru că, în 1997, atunci când democrații lui Petre Roman guvernau alături de CDR, a fost îndepărtat de la conducerea organizației PD Vrancea, împreună cu apropiații săi. Pe timpul celor 8 ani petrecuți în funcția de edil șef, Consiliul Județean Vrancea a ocolit de multe ori Primăria Focșani la proiectele de repartizare a fondurilor bugetare. De aceea, s-a orientat spre proiecte cu finanțare externă pentru investiții majore, Focșaniul fiind printre puținele administrații locale de la vremea respectivă care aplicau pentru astfel de proiecte. În anul 2000 a candidat la Primăria Focșani din partea ApR și, apoi, prin fuziune, a devenit membru PNL. Lățcan a condus RAGCL Focșani (actuala Companie de Utilități Publice) în perioada 1990-1992, iar în 2000 a revenit în cadrul acestei unități. A activat, până la pensionare, la SC ENET Focșani, care se desprinsese, între timp, de CUP. Nicolae Lățcan este socrul lui Ion Ștefan, candidatul PNL la Primăria municipiului Focșani.

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu