Nicolae Pavel, fostul primar al comunei Tătăranu, a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Galați într-un dosar privind fraudarea fondurilor europene. Pavel este învinuit de trei infracțiuni, respectiv complicitate la infracțiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente sau declaraţii false în scopul obţinerii pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată; instigare la infracțiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente sau declaraţii false în scopul obţinerii pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată; fals intelectual în formă continuată. Împreună cu acesta au mai fost trimiși în judecată reprezentantul legal al Asociației comunale a crescătorilor de taurine Tătăranu, pentru comiterea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente sau declaraţii false în scopul obţinerii pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, președintele Asociației comunale a crescătorilor de taurine Tătăranu – pentru comiterea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente sau declaraţii false în scopul obţinerii pe nedrept de fonduri europene și Asociația comunală a crescătorilor de taurine Tătăranu, pentru comiterea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente sau declaraţii false în scopul obţinerii pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: “În perioada 2011-2014, prima persoană fizică, în calitate de reprezentant legal al Asociației comunale a crescătorilor de taurine Tătăranu, ar fi depus cu rea-credință la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe documente false (contracte de concesionare, tabel cu deținătorii de bovine, declarații de eligibilitate, etc.), în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață, pentru suprafețe de pășune pe care nu le deținea în realitate. O parte din aceste documente, respectiv cele două contracte, ar fi fost puse la dispoziție de către inculpatul Pavel Nicolae. Prin aceste demersuri, inculpatul reprezentant legal al Asociației ar fi obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 728.219 lei. Într-un context asemănător, în cursul anului 2015, celălalt inculpat, președinte al Asociației, la instigarea primarului, ar fi depus cu rea-credință la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe documente false (act adițional la un contract de concesiune, centralizator privind membrii asociației etc.), demersuri în urma cărora ar fi obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 127.089 lei. Și de această dată o parte din documentele respective au fost puse la dispoziție de către inculpatul Pavel Nicolae. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 855.307 lei, la care se adaugă dobânzile și penalitățile prevăzute de legislația în vigoare”, potrivit DNA.
Procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri mobile și imobile ce aparțin inculpatului Pavel Nicolae, Asociației comunale a crescătorilor de taurine Tătăranu și unuia dintre reprezentanții acesteia. Aceeași persoană a pus la dispoziția DNA suma de 127.089 lei, asupra căreia s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Vrancea cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.