vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăSocietateFOTO Acțiune de prevenire derulată de polițiștii vrânceni în rândul tinerilor,...

FOTO Acțiune de prevenire derulată de polițiștii vrânceni în rândul tinerilor, la Gara Focșani

Astăzi, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică–Poliția Municipiului Focșani împreună cu cei ai Serviciului Județean de Poliție Transporturi Feroviare Vrancea au organizat o activitate de prevenire în zona stației CFR Focșani, unde au prezentat câteva mesaje pentru a-i determina pe tineri să nu devină victime ale teribilismului specific vârstei. Locaţia desfăşurării activităţii a fost special aleasă avându-se în vedere fluxul mare de călători, dorindu-ne să ne adresăm atât părinților dar mai ales tinerilor. Pentru că vacanţa înseamnă pentru copii şi adolescenţi mai mult timp petrecut în compania prietenilor şi, de multe ori, fără supravegherea adulţilor, acest lucru, însă, îi poate expune la riscul de a fi implicaţi în evenimente negative. Atraşi de situaţii extreme, curioşi să exploreze spaţii noi sau împinşi de teribilismul specific vârstei, tinerii încearcă să-și dovedească abilităţile în locuri şi condiţii interzise și astfel pot ajunge uşor victime ale unor accidente grave. Astfel, sunt tot mai frecvente situațiile în care copiii sau adolescenţii:                                                        – ignoră chiar şi cele mai clare şi vizibile indicatoare de avertizare;                                    – traversează prin locuri nepermise sau sunt atenți la ecranul telefonului mobil;                        – poartă căşti audio sau vorbesc la telefon în zonele de siguranță ale căilor ferate;                   – aleg ca loc de joacă staţiile de cale ferată, reviziile, depourile ori triajele.

De aceea, pentru siguranţa copiilor, părinţii ar trebui să le explice următoarele lucruri:            – chiar dacă este dotat cu un sistem de frânare de urgenţă, trenul nu se opreşte odată cu acţionarea frânei, ci abia după câteva zeci sau sute de metri, în funcţie de viteza cu care se deplasează, numărul de vagoane ori condiţiile meteorologice. Cu cât distanţa de frânare creşte, cu atât scad şansele de supravieţuire ale persoanelor care îşi asumă riscul de a traversa calea ferată prin alte locuri decât cele special amenajate.                                          – cei care aleg să se distreze urcându-se pe garniturile de tren aflate sub liniile de alimentare cu curent electric se expun la riscul de a se electrocuta, chiar şi fără a atinge liniile de înaltă tensiune. Aceasta, deoarece între plafonul vagonului şi linia de înaltă tensiune există în permanenţă un câmp electromagnetic. Astfel, pe lângă arsurile foarte grave, aceştia pot suferi şi multiple traumatisme, chiar fracturi grave, atunci când sunt aruncaţi de forţa curentului electric.                                                                                                                – în zona de siguranţă a căii ferate (situată pe o distanţă de 20 de metri de o parte şi de alta a acesteia) există numeroase elemente aflate sub tensiune. Atingerea acestor elemente poate însemna pierderea vieţii.

Ce spune legea

Conform Legii nr. 289 din 2005, privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional în domeniul transportului pe calea ferată, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu amendă, pătrunderea fără drept în zona de siguranţă a căii ferate, în zonele unde accesul este interzis prin afişe ori semne corespunzătoare din perimetrul staţiilor de cale ferată, reviziilor, depourilor şi triajelor de reţea, urmată de refuzul părăsirii acestor zone, de către o persoană care nu este angajat al căilor ferate sau care nu are atribuţii de serviciu în zonele de siguranţă. Astfel, art.1 (1) și (2) prevăd:

(1) Se interzice accesul persoanelor neautorizate în zona de siguranţã a infrastructurii feroviare publice.                                                                                                                (2) Zona de siguranţã a infrastructurii feroviare publice cuprinde fâşiile de teren, în limita a 20 m fiecare, situate de o parte şi de alta a axei cãii ferate, necesare pentru amplasarea instalaţiilor de semnalizare şi de siguranţa circulaţiei şi a celorlalte instalaţii de conducere operativã a circulaţiei trenurilor, precum şi a instalaţiilor şi lucrãrilor de protecţie a mediului. Pe teritoriul localitãţilor zonele de siguranţã vor fi în mod obligatoriu semnalizate.            Calea ferată şi trenurile implică o serie de factori de risc la adresa siguranţei persoanelor, indiferent de vârstă!

Nu uitaţi!

 – Fiţi un exemplu pentru copii şi traversaţi calea ferată doar prin locurile special amenajate, respectiv pasarelele pietonale.                                                                                               – Zona căii ferate nu este un loc de joacă pentru copii sau pentru făcut fotografii!                   -Urcarea copiilor pe vagoanele trenurilor îi expune la electrocutare, ceea ce poate duce la pierderea vieţii.

Sursa: IPJ Vrancea


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu