vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăSocietateFOTO Campanie de prevenire, ”Marți 13”

FOTO Campanie de prevenire, ”Marți 13”

Se spune că ziua de ”Marți 13” poartă ghinion, însă pompierii vrânceni alături de voluntarii inspectoratului nostru au fost alături de cetățeni pentru a-i învăța cum să se comporte în situații de urgență. Derulate sub sloganul “Preveniţi ghinionul”, activităţile informativ-educative pe care le-am desfășurat astăzi urmăresc conştientizarea opiniei publice asupra pericolelor la care se poate expune în cazul nerespectării măsurilor şi regulilor de comportare specifice tipurilor de risc generatoare de situaţii de urgenţă.

Anual, în România sunt înregistrate peste 6.500 de incendii la locuinţe. Pe lângă pagubele însemnate, acestea au fost soldate și cu pierderi de vieți omenești. Relevante în acest sens sunt datele statistice aferente anului trecut, care indică faptul că din totalul celor 650 de persoanelor surprinse în incendii, 250 și-au pierdut viața.
Cele mai întâlnite cauze de incendiu la locuinţe sunt următoarele:
• 33 % – coşul de fum defect sau necurăţat;
• 22 % – instalaţii electrice defecte sau improvizate;
• 13 % – mijloacele de încălzire;
• 12 % – fumatul şi focul deschis;
• 20 % – alte cauze.
Aşadar, în cele mai multe cazuri vorbim despre neglijenţă şi neatenţie. O simplă scânteie vă poate aprinde locuinţa! Pentru siguranța copiilor este necesar să respectaţi următoarele măsuri:
– păstrați chibriturile, brichetele și alte surse de foc în locuri în care aceștia nu au acces;
– înlăturați orice curiozitate a copilului în legătură cu focul, explicându-i cu răbdare pericolul pe care acesta îl reprezintă pentru viața lui;
– nu îl lăsa singur în casă cu aragazul, mijloacele de încălzire sau aparatele electrice aflate în funcțiune;
– învaţă-l cum să utilizeze sursele de aprindere și cum să se comporte în situaţii de pericol.
Învață copilul următoarele reguli ce îi pot salva viața în situații critice:
– dacă este singur acasă, să părăsească imediat locuința și să anunțe un vecin sau primul adult despre izbucnirea incendiului;
– dacă nu poate părăsi locuința, să telefoneze, dacă are posibilitatea, la numărul unic pentru apeluri de urgenţă – 112 și să anunțe evenimentul precizând adresa, precum și faptul că este blocat în casă, după care să iasă la fereastră și să strige după ajutor;
ATENȚIE! nu trebuie să se ascundă în dulap, sub pat sau în alte locuri în care nu poate fi văzut de personalul din echipele de intervenţie când intră în locuință;
– dacă i-au luat foc hainele, trebuie să se lase pe sol și să se rostogolească până la stingerea flăcărilor;
– atunci când în încăpere este fum, trebuie să se deplaseze aplecat sau târâș pentru a evita inhalarea acestuia.

Totul este simplu şi la îndemâna noastră. Dacă acţionăm în mod responsabil, evităm declanşarea oricărei surse care produce incendii sau alte evenimente nefaste şi astfel putem „Preveni ghinionul”. (ISU Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu