Polițiștii vrânceni au demonstrat încă o dată solidaritatea de care pot da dovadă în fața unor momente care au produs în urmă cu patru ani o suferință puternică familiei și apropiaților celui care a fost un OM desăvârșit, Tomiță Lazăr. Astfel, în zilele de 19 și 20 iunie a.c., Asociația Sportivă „Tomiță Lazăr” a organizat cea de-a patra ediție a CUPEI DE PESCUIT SPORTIV ”TOMIȚĂ LAZĂR”, în memoria celui care va rămâne pentru totdeauna un erou. La evenimentul care a reunit 30 de pescari vrânceni a fost prezentă conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, precum și familia acestuia. “Ne bucurăm că și anul acesta am reușit să organizăm competiția de pescuit sportiv in memoria regretatului nostru coleg Tomiță Lazăr. Pe această cale, asigurăm familia de sprijinul nostru necondiționat și așteptăm cu nerăbdare sosirea pe lume a celui mai tânăr membru al familiei. De asemenea, apreciez modul în care s-a desfășurat activitatea și felul în care am demonstrat că polițiștii sunt o familie mare, atât în timpul misiunilor cât și în viața cotidiană.” (mesajul domnului inspector șef, comisar șef de poliție Remus NICA)
După o noapte întreagă de pescuit, clasamentul pe echipe a fost următorul: Locul I: Ioniță Daniel și Cojocaru Daniel; Locul al II-lea: Negoiță Gabriel și Simiz George; Locul al III-lea: Tudorache Nicușor și Murea Sorin. Atât participanții cât și câștigătorii au primit premii constând în articole sportive, diplome, cupe și medalii. „Vrem să mulțumim tuturor celor care s-au implicat pentru ca acest eveniment sa aibă loc și în acest an și sperăm să continue. Tata ne spunea întotdeauna că lumea îl respectă în calitate de polițist și ne bucurăm să vedem că și după ce a trecut în neființă acest lucru continuă. Astăzi “culegem” ceea ce el a sădit. A reușit să rămână în amintirea tuturor ca un OM, un profesionist adevărat, un sportiv și un bun pescar, așa că acest eveniment este mai mult decât potrivit pentru a-i aminti numele. Vă mulțumim din suflet tuturor!” (mesajul familiei Lazăr).
Sursa: IPJ Vrancea