Pe 23 iulie s-a inaugurat Punctul de lucru ISU Vulturu, structură integranță a Detașamentului de Pompieri Focșani. Punctul de lucru a fost amenajat de Primăria Comunei Vulturu, în satul Boțîrlău. Acest centru local va asigura intervenţiile în situaţii de urgenţă în 16 localităţi ce aparţin comunelor Vulturu, Răstoaca, Suraia, Nănești și Măicănești. Statistic, Centrul ISU Vulturu are în raza de acoperire aproximativ 19.350 locuitori, 7.810 gospodării cu 10.064 locuinţe și o suprafață de circa 388 km2. Potrivit reprezentanților ISU Vrancea, timpul de răspuns în localitățile din sud-estul județului se reduce cu aproximativ 25 de minute. ”Ne-am dorit să îndeplinim acest obiectiv, având în vedere că, numai în ultimii 5 ani, pompierii vrânceni au intervenit pentru populația din zonă, în 826 misiuni, printre care 100 de incendii la gospodării, 41 incendii de vegetație uscată, precum și alte intervenții specifice la: inundaţii, asistenţa persoanelor şi descarcerare. Din acest context, reiese faptul că era necesar înființarea unui punct de lucru în comuna Vulturu. Prin urmare, cu ajutorul și sprijinul autorităților locale, în fața cărora ne exprimăm recunoștința, ne-au fost puse la dispoziție cu titlu gratuit, spaţiile pentru desfășurarea activităților. Personalul care va executa serviciul operativ va fi format din 5 subofițeri pe fiecare tură de serviciu, ce vor deservi tehnica și echipamentele din dotare. Punctul de lucru Vulturu dispune, în primă etapă, de o autospecială de lucru cu apă şi spumă cu modul de descarcerare și o motopompă transportabilă, precum și o ambarcațiune cu motor dotată cu remorcă.”, a declarat, colonelul Flaviu Chiscop, inspector șef al ISU Vrancea. La ceremonia de inaugurare a Punctului de lucru ISU Vulturu au participat, printre alții, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, și prim-adjunctul șefului IGSU, colonelul Cristian Radu.
FOTO Ce misiuni va avea noul Punct de lucru ISU Vulturu
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -