Debutul carierei oricărui militar începe odată cu depunerea Jurământului Militar. Într-un cadru restrâns, impus de contextul epidemiologic, cinci absolvenți ai Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă ”Pavel Zăgănescu” Boldești au depus luni, 21 decembrie a.c., la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Anghel Saligny” al județului Vrancea, jurământul militar față de țară și popor. Odată cu parcurgerea acestui moment important din viața și cariera fiecărui militar, aceștia s-au angajat să slujească țara și valorile ei democratice, însuflețiți de ”Curaj și devotament”. Printre cei care au rostit jurământul de credință s-a numărat și una dintre primele absolvente ale școlii militare de pompieri. Gheorghe Ana-Maria este prima femeie cu pregătire militară, încadrată subofițer la I.S.U. Vrancea, în urma repartiției promoției 2020.
Înainte de acest moment emoționant și solemn, inspectorul șef, colonel Chiscop Flaviu, a dat citire ordinelor de avansare în grad și numire în funcții. Astfel, proaspeților subofițeri le-a fost acordat primul grad, sergent major. Ca urmare a ordinelor de numire în funcție, aceștia își vor desfășura activitatea în cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani, Secției de Pompieri Adjud și Stației de Pompieri Panciu, sub îndrumarea șefilor de gardă și conducerea comandanților de subunități. Cu această ocazie, le urăm tinerilor pompieri vrânceni să aibă parte de mult succes în activitatea profesională, să poarte cu mândrie haina militară și să facă cinste armei pompierilor, prin faptele lor, în toate împrejurările. (ISU Vrancea)