Colindătorii mascați din comuna Păunești au participat la ”Alaiul datinilor și obiceiurilor de iarnă”, manifestare de tradiție ce se desfășoară în Bacău. Celebri, deja, în toată țara, colindătorii din Păunești au impresionat cu măștile mari și frumos ornate și cu tălăngile uriașe și foarte zgomotoase. Ei au traversat orașul Bacău alături de sute de colindători din județele Moldovei și s-au oprit în Piața Tricolorului. ”Ne bucurăm că vecinii și prietenii noștri din Bacău ne invită în fiecare an la această paradă a tradițiilor și obiceiurilor de iarnă. Măștile și tălăngile noastre tradiționale impresionează de fiecare dată. La fel, și nouă ne-au plăcut obiceiurile prezentate de grupurile de colindători din celelalte județe ale Moldovei, participante la festivalul de la Bacău. Îi așteptăm pe toți vrânceni să vină la Păunești, în prima zi a anului 2025, pentru a urmări tradiția noastră de anul nou, unde cetele de colindători vor defila cu măști, tălăngi și care alegorice.”, ne-a declarat Marian Chiriac, directorul Căminului Cultural din Păunești.
”Alaiul datinilor și obiceiurilor de iarnă” este o manifestare tradițională, ajunsă la ediția cu numărul 58. Spectacolul cetelor de colindători este organizat de Ansamblul Folcloric Profesionist ”Busuiocul”, în colaborare cu Primăria Bacău și Consiliul Județean Bacău. Festivalul de anul acesta a reunit zeci de grupuri de artiști populari din județele Moldovei: Bacău, Botoșani, Neamț, Iași, Vaslui, Vrancea.