Scriitorul și publicistul Ionel Bandrabur a fost comemorat duminică, 22 aprilie 2018, cu prilejul împlinirii a 96 de ani de la naștere, la Biserica din Crucea de Sus – Panciu. Slujba de pomenire a fost oficiată de preotul Daniel Merloiu. Evenimentul a fost organizat de Primăria Orașului Panciu. Alături de Maria Bandrabur, soția regretatului om de litere, au fost primarul Iulian Nica, profesorul de istorie Mihail Adafini – fost elev al scriitorului, cadre didactice, dar și pănceni care l-au cunoscut și citit pe Ionel Bandrabur. „Ionel Bandrabur ne-a părăsit în urmă cu doi ani, dar nu l-am uitat! A fost un om deosebit, de o valoare incontestabilă, dovadă fiind operele sale care l-au propulsat în rândul scriitorilor apreciați din România. A fost mentor pentru mulți dintre actualii scriitorii vrânceni. Ne mândrim cu faptul că, în 2004, Academia Română l-a inclus pe Ionel Bandrabur în «Dicționarul general al literaturii romane». Este încă o recunoaștere a întregii sale activități literare pe care a desfășurat-o de-a lungul vieții!” a declarat primarul Iulian Nica. Edilul-șef a adăugat că Primăria Orașului Panciu va reamenaja mormântul scriitorului și că va realiza un monument funerar demn de numele și de personalitatea lui Ionel Bandrabur. Soția scriitorului a mulțumit primarului Iulian Nica pentru organizarea evenimentului comemorativ. „Îi mulțumesc domnului primar că nu a uitat un fiu al orașului care și-a iubit atât de mult semenii! Îi mulțumesc pentru gestul său atât de frumos și că a fost alături de noi!“, a afirmat profesoara Maria Bandrabur.
Ionel Bandrabur s-a născut pe 22 aprilie 1922, la Panciu. Absolvent al Facultăţii de Litere şi Filosofie, cu licenţă în filosofia culturii, sub îndrumarea profesorului Lucian Blaga, Ionel Bandrabur a fost profesor de limba latină și limba franceză la Liceul Teoretic Ioan Slavici Panciu, în perioada 1957-1984. Printre cele mai cunoscute volume ale sale se numără: Fiul primarului, Hoinăreala, Hanu trăsnit, Flămândul, Banchetul dragostei, Gloria, Oraşul iubit. El a murit pe data de 13 ianuarie 2016. În 2012, la împlinirea vârstei de 90 de ani, scriitorul declara: „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am venit pe lume în orașul Panciu și că datorită orașului Panciu am ajuns ceea ce sunt astăzi! Și nu puteam să ajung până la această vârstă și nici scriitor, dacă nu o aveam alături de mine pe Maria, soția mea“. (Biroul de Presă al Primăriei Orașului Panciu)