Săptămâna ce a trecut a fost una deosebită pentru 46 de copii din comuna Pufești. Aceștia au fost într-o tabără gratuită la Predeal, unde au desfășurat activități diverse precum: competiții sportive, tubing, trasee de cățărare în copaci și tiroliană, competiții de tras cu arcul, ateliere de abilități plastice și muzicale. La aceste activități s-au adăugat și excursiile în împrejurimi la: Castelul Peleș, Dino Park, Cetatea Râșnov, Biserica Neagră etc.
Această tabără a făcut parte dintr-un proiect mai amplu, de tip after-school, dedicat copiilor din comuna Pufești cu părinți plecați în străinătate. În cadrul acestui proiect, pe parcursul a doi ani școlari, s-au desfășurat activități educative și sportive, după orele de curs. Acest proiect se va finaliza și prin oferirea unei burse ce va consta într-o remunerație, cu care cei peste 60 de elevi din grupul țintă își vor acoperi pe viitor diverse cheltuieli școlare. Finanțarea proiectului, precum asigurarea rechizitelor, a plății cadrelor didactice care au furnizat ore de pregătire, a costurilor cu rechizitele, a taberei, a întâlnirii cu psihologul și a unui workshop dedicat nu doar elevilor cât și bunicilor sau celor ce au avut în grijă copiii, toate au fost suportate din fonduri europene. Este vorba de proiectul ”SECA – Suport educațional pentru copiii singuri acasă”, POCU/784/6/24/139131, implementat de ,,Asociația pentru toți” în parteneriat cu Școala Gimnazială Pufești și cu sprijinul Primăriei Comunei Pufești. ”Așa cum bine se știe, Școala Gimnazială Pufești se dedică pe toate planurile școlarilor și preșcolarilor săi, ca beneficiari primari ai actului educațional, în aceeași măsură și părinților, bunicilor. Pe această cale vreau să aduc mulțumiri profesorilor însoțitori și familiilor elevilor pentru încrederea oferită. Facem parte din comunitate, ne integrăm acesteia și suntem simbolul comunității. Nu trebuie să omitem faptul că suntem permanent sprijiniți de către Primăria Pufești prin edilul comunei și personalul angajat, de către membrii Consiliului Local, părinți și bunici. O relație de bună colaborare o avem și cu Inspectoratul Școlar. Școala Pufești rămâne ,,primus inter pares”, iar proiectele vor continua, nu doar la nivel național cât și internațional”, a declarat prof. Mariana Bogdan, directorul Școlii Gimnaziale Pufești. (sursa: Școala Pufești)