Fiecare zi din viața unui adolescent este o călătorie spre descoperirea de sine și a lumii din jur. Tinerii caută modele și direcții în care să-și îndrepte pasiunile și aspirațiile. Către ei și pentru ei ne-am canalizat energia, bucurându-ne că putem sărbători, împreună, Ziua Poliției Române. În această căutare de identitate și sens, colegii noștri le-au venit în întâmpinare promovând meseria de polițist și explorarea posibilităților de carieră. În Crângul Petrești, polițiști din cadrul Biroului Pregătire Profesională, alături de Biroul Siguranță Școlară și Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității le-au oferit informații despre meseria de polițist, traseul aplicativ pentru admiterea la școlile de poliție dar și cu privire la siguranța lor, pe stradă, la școală sau acasă. Celor mai mari, colegii de la Resurse Umane le-au vorbit despre înscrierea la concursul de ocupare a postului vacant de conductor câini, oferindu-le pliante cu informații utile.
În cadrul evenimentului, au fost prezenți și colegi din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și Serviciului Rutier care și-au împărtășit experiența și au prezentat o parte din tehnica din dotare. Nu au lipsit ochelarii care simulează consumul de droguri sau alcool, pentru a-i ajuta să conștientizeze efectele negative şi riscurile la care se expun. Polițiștii care lucrează alături de partenerii noștri necuvântători, TEM și JESSEY, au subliniat frumusețea și satisfacția de a lucra alături de camarazii patrupezi, în cadrul unor exerciții demonstrative. Ne-am bucurat să vedem interes din partea celor cu care am interacționat, aceștia participând la eveniment în număr considerabil, dar mai ales de zâmbetele celor mici. (IPJ Vrancea)