Miercuri, 16 august 2017, Primăria Orașului Panciu, în parteneriat cu RePatriot – Repatriere prin antreprenoriat, au organizat cea de-a II-a ediție a seminarului „De ce să te întorci acasă?“. Evenimentul a beneficiat de prezența lui Felix Pătrășcanu, inițiator și susținător al proiectului RePatriot, membru în board-ul de conducere al Romanian Business Leaders și fondator al Asociației Operatorilor de Curierat din România și a Lidiei Burluc, membru în echipa RePatriot.
Participanții au lansat un mesaj de susținere și de sprijin pentru păncenii din Diaspora care se gândesc să revină în țară, pentru a investi într-o afacere. ”Printre românii plecați la muncă în străinătate avem sute de pănceni care, anual, vin acasă, la familiile lor. Am stat de vorbă cu mulți dintre ei și aproape toți mi-au împărtășit dorința de a reveni, cândva, în țară, de a munci aici, de a-și înscrie copiii în școlile noastre. Noi – autorități locale, reprezentanți ai mediului de afaceri – avem datoria de a-i sprijini pe acești oameni, de a le încuraja inițiativele, de a-i ajuta să investească eficient nu numai banii, ci mai ales experiența dobândită acolo“, a declarat primarul Iulian Nica.
În cadrul seminarului a fost evidențiată importanța colaborării dintre autoritatea publică locală și mediul de afaceri, în scopul creării de oportunități pentru investitori. „Dacă această colaborare nu există și împreună nu creăm un sistem stabil, e greu să transmitem ideea de încredere. Avem nevoie de apropiere, avem nevoie ca toată lumea să cunoască tot ceea ce se întâmplă cu adevărat, de la cea mai mică rotiță până la cel mai înalt nivel, pentru ca împreună să creăm acel sistem care să demonstreze că, într-adevăr, în România se poate și se va putea investi. Consider că e bine să ne încurajăm unii pe alții și că putem transmite acest apel și tinerilor, pentru că sunt foarte multe lucruri pe care le putem face împreună“, a spus Elena Stoica, reprezentant al mediului de afaceri din orașul Panciu.
Participanții la eveniment au vizionat un material video cu afacerile de succes ale unor antreprenori locali, care au avut încredere să investească în orașul Panciu, îndemnându-i pe compatrioții lor, din străinătate să facă, la rândul lor, acest lucru. Felix Pătrășcanu, inițiatorul proiectului RePatriot, a subliniat faptul că, în prezent, România oferă condiții pentru a-și primi înapoi compatrioții. „S-a vorbit despre oameni de afaceri, despre oameni care își iau viața în propriile mâini, învârtind niște rotițe economice deosebit de importante. Ei nu produc bogăție pentru ei, ci pentru comunitate, creând locuri de muncă, plătind taxe și impozite la stat. Este o mare provocare pentru toți primarii din toată țara să atragă cât mai mulți oameni de afaceri în comunitate, pentru afacerile mici produc un buget mare care poate susține o școală și un sistem de sănătate bine puse la punct. Ideea de a se întoarce acasă este pregnant întipărită în mintea multor români. Sunt foarte multe persoane care au strâns sume de bani și aș vrea ca aceștia să se gândească și la România, în momentul în care vor să investească. În România există încă posibilitatea de a se deschide afaceri. În România am văzut mari schimbări în bine. Deci România se dezvoltă, poate mai lent decât alte țări, dar important e că în România lucrurile se deschid“, a declarat Felix Pătrășcanu. (comunicat Primăria Orașului Panciu)