vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăActualitateFOTO Diplomatul vrâncean Vasile Soare a primit titlul de “Doctor Honoris...

FOTO Diplomatul vrâncean Vasile Soare a primit titlul de “Doctor Honoris Causa” al Universităţii „Danubius” din Galaţi

Ambasadorul României în Federaţia Rusă, Excelenţa Sa Vasile Soare, originar din comuna vrânceană Vulturu, a trăit marți o zi specială. Universitatea „Danubius” din Galaţi i-a decernat titlul de Doctor Honoris Causa, după ce s-a remarcat în descoperirea istoriei prizonierilor români de război care şi-au pierdut viaţa în Rusia, iar la iniţiativa sa au fost înfiinţate cimitire pentru înhumarea rămăşiţelor acestora. Au ținut să fie prezenți alături de Vasile Soare consăteanul său, Tudorel Toader, fost ministru al Justiției și rector al Universității „Al. I. Cuza” din Iași, dar și primarul comunei Vulturu, Nicușor Păcuraru. Nu a lipsit de la eveniment ÎPS Casian Crăciun, arhiepiscopul Dunării de Jos.

“DOCTOR HONORIS CAUSA al Universităţii „Danubius” din Galaţi – onorat şi surprins să fiu decernat cu acest titlu de către una dintre primele universităţi private înfiinţate după 1990 în România. Semn bun, că societatea românească, mediul academic urmăresc atent inclusiv activitatea, preocupările şi realizările unui diplomat român. Mulţumesc, „Danubius”, m-aţi surprins. Mulţumesc tuturor celor care aţi susţinut propunerea universităţii din Galaţi şi aţi fost martorii unui moment inedit pentru mine”, a scris diplomatul Vasile Soare pe pagina de Facebook.

Ce spune Universitatea ”Danubius” despre activitatea ambasadorului României în Federația Rusă

„Activitatea Domniei Sale de recuperare a memoriei militarilor români căzuţi pentru Patrie pe frontul de est în cel de-al Doilea Război Mondial a venit pe fondul unei pasivităţi contextuale de peste 50 de ani şi a nevoilor obiective a neamului românesc de a cunoaşte mai multe despre cei căzuţi şi de a nu îi lăsa în uitare.
Acest demers de mare complexitate, desfăşurat cu pasiune şi conştiinţă patriotică s-a înscris în mai multe planuri. Astfel, Domnul Ambasador a întreprins o activitatea remarcabilă de cercetare în arhivele din spaţiul fostei Uniuni Sovietice cu privire la soarta prizonierilor români de război care au ajuns în lagărele staliniste, într-o primă fază în calitatea sa de Ambasador în Republica Kazahstan (între anii 2002 şi 2008). Ca urmare, a descoperit documente de arhivă, nestudiate până atunci, cu privire la circa 8.000 de prizonieri români din lagărele pentru prizonieri străini din Regiunea Karaganda şi regiunile din Centrul şi Nordul Kazahstanului.
Totodată, a ridicat primul monument românesc în spaţiul fostei Uniuni Sovietice, în memoria prizonierilor români morţi în Lagărul NKVD nr. 99 de la Spassk (Regiunea Karaganda), inaugurarea făcându-se la data de 9 septembrie 2003.
Începând din 2008, desfăşoară o amplă şi susţinută activitate pentru clarificarea destinului, identificarea/recuperarea şi cinstirea memoriei militarilor români căzuţi pe Frontul de Est în timpul celui de al Doilea Război Mondial, respectiv a zecilor de mii de prizonieri de război români morţi în lagărele din fosta URSS şi Rusia de astăzi. Prin demersurile sale susţinute după ce a fost numit Ambasador al României în Federaţia Rusă (ianuarie 2014) a sensibilizat instituţiile statului român şi a reuşit:

– Amenajarea Primului Cimitir al Militarilor Români în Federaţia Rusă, la Rossoşka, regiunea Volgograd (fostul Stalingrad), inaugurat la 25 octombrie 2015, unde în ultimii 4 aniau fost reînhumate rămăşiţele pământeşti ale militarilor români căzuţi pe front în luptele de la Stalingrad-Cotul Donului-Stepa Calmîcă: în 2015 în acest cimitir românesc au fost reînhumaţi 72 de militari români, în 2016-594 de militari, în 2017-345 de militari, în 2018-633 de militari, toţi identificaţi şi exhumaţi din vechi cimitire de campanie româneşti care au existat în timpul Războiului 2 Mondial în arealul Stalingrad-Cotul Donului-Stepa Calmîcă
• Amenajarea celui de al 2-lea Cimitir al Militarilor Români în Federaţia Rusă, la Apşeronsk, Ţinutul Krasnodar, a cărei inaugurare a avut loc la 26 noiembrie 2018, în pragul Centenarului României, unde vor fi reînhumate rămăşiţele pământeşti ale militarilor români căzuţi în luptă în Caucaz – Sudul Rusieiîn cel de al Doilea Război Mondial. În ziua inaugurării, în acest cimitir au fost reînhumaţi primii 88 de militari români deja identificaţi.
– Publicarea volumului de documente de arhivă „Prizonieri Români de Război în URSS. Documente 1941-1956”(Bucureşti, 2013, Editura Monitorul Oficial), premieră pentru istoriografia românească, prin directa sa implicare (a gestionat procesul identificării documentelor în arhivele ruse şi române, a identificat surse de finanţare).
– Ridicarea până în anul 2018,în diverse regiuni ale Federaţiei Ruse, a 29 de monumente comemorative, în memoria prizonierilor români de război morţi în lagărele NKVD care au existat pe teritoriul actual al Rusiei în anii 1940-1950. În decembrie 2019, încă 5 monumente vor fi sfinţite şi dezvelite în Rusia, cu precădere în zona Munţilor Ural, unde a existat o retea impresionantă de lagăre pentru prizonieri de război.
– În iulie 2019, după o cercetare minuţioasă timp de 10 ani în arhivele ruse a unor diplomaţi români din Ambasada României la Moscova, pe site-ul misiunii diplomatice a fost postată o primă listă cu 10.724 de nume de prizonieri români de război şi internaţi civili care au murit în lagărele NKVD şi au fost înhumaţi în zona lagărelor de detenţie în Rusia. O a 2-a listă cu alţi aprox.11.000 de prizonieri de război va fi publicată în curând. Premieră pentru istoriografia românească.

Pe lângă aceste eforturi legate de reconstituirea istoriei tragice a eroilor români din cel de-al Doilea Război Mondial, s-a implicat energic în descoperirea de date documentare despre militarii români ardeleni din Armata Austro-Ungară care au luptat în Primul Război Mondial şi au căzut prizonieri pe teritoriul actual al Rusiei. Excelenţa Sa a iniţiat de altfel şi demersuri pentru identificarea locurilor de înhumare a acestora, în vederea ridicării de însemne comemorative în memoria lor. În ceea ce priveşte activitatea dedicată prezervării identităţii de limbă şi cultură române a etnicilor români, care au ajuns să trăiască în spaţiul fostei URSS, trebuie să remarcăm o serie de realizări ale Excelenţei Sale. Astfel, în cursul activităţii sale a reuşit identificarea, coagularea şi organizarea, în premieră, a comunităţii româneşti din Republica Kazahstan, prin înfiinţarea şi înregistrarea juridică a SOCIETĂŢII CULTURALE ROMÂNE „DACIA” în oraşul Karaganda, centrul Kazahstanului (28 aprilie 2005) şi a SOCIETĂŢII CULTURALE ROMÂNE „BUCOVINA” în oraşul Pavlodar, nordul Kazahstanului (2006), entităţi care dăinuie şi astăzi şi menţin viu spiritul şi cultura românească în aceste regiuni. Totodată, a realizat identificarea, organizarea comunităţii româneşti din Rusia şi înregistrarea juridică, în An Centenar 2018, a două organizaţii, şi anume SOCIETATEA CULTURALĂ ROMÂNĂ din regiunea Moscova (1 martie 2018) şi CENTRUL CULTURAL ROMÂN „CASA MARE” din oraşul Tomsk, Siberia (martie 2018). Faptul în sine, ca românii din Rusia să fie organizaţi într-o comunitate activă, reprezintă o premieră după destrămarea URSS. A iniţiat şi coordonat o serie de studii şi cercetări în problematica deportărilor în Siberia şi Kazahstan a românilor basarabeni şi bucovineni de către regimul stalinist în anii 1940, 1941, 1949 şi 1951, publicând mai multe articole pe această temă. Căutarea celor rămaşi cu traiul în aceste zone, sprijinirea lor pentru recăpătarea identităţii române de limbă şi cultură, redobândirea cetăţeniei române şi atragerea tinerilor la burse de studii în ţară, a reprezentat pentru Domnul Vasile Soare o activitate permanentă în perioada 2002-2019.

În întreaga sa carieră de până acum, Excelenţa Sa, Domnul Ambasador Vasile Soare, a promovat şi dezvoltat identitatea culturală şi lingvistică a românilor din spaţiul fostei Uniuni Sovietice, dedicându-şi totodată energia prezervării memoriei eroilor români căzuţi pe frontul de est în cel de-al Doilea Război Mondial, onorând astfel jertfa lor de sânge pentru Patrie şi Neam.Domnul Vasile Soare reprezintă un reper de o valoare incontestabilă pentru românismul de pretutindeni prin energia depusă în demersurile sale şi prin realizările unice din cariera diplomatică de până acum”, potrivit Universităţii Danubius.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu