Centrul Cultural Vrancea a demarat, în anul 2016, procedurile de acordare a titlului „Tezaur Uman Viu”, titlu oferit de către Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale pentru trei artişti populari: Pavel Caba (crestături în lemn, instrumente populare), Şerban Terţiu (măşti populare) şi Ştefan Harabagiu (coregraf).
Documentaţia necesară dosarelor de candidatură a fost pusă la dispoziţie de Centrul Cultural Vrancea, care are o bogată arhivă de înregistrări şi fotografii-document, care susţin valoarea inestimabilă a celor trei păstrători ai tradiţiilor populare autentice. Comisia Naţională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial este organismul de specialitate al ministerului, care a hotărât acordarea a două titluri onorifice, în cadrul sesiunii din anul 2018, pentru Pavel Caba şi Şerban Terţiu din comuna Nereju. Cei doi sunt singurii meşteri populari din judeţul Vrancea care au primit această deosebită onoare, pentru care-i felicităm! Şerban Terţiu este angajat al secţiei Şcoala Populară de Artă din cadrul Centrului Cultural Vrancea. ,,Tezaure Umane Vii” a pornit ca o inițiativă UNESCO pentru salvgardarea, păstrarea și transmiterea patrimoniului cultural imaterial. Acesta vizează, pe de o parte, creșterea gradului de recunoaștere și vizibilitate a păstrătorilor și transmițătorilor elementelor de patrimoniu cultural imaterial în cadrul comunităților din care fac parte, al specialiștilor și al publicului larg. Pe de altă parte își dorește identificarea acelor persoane care, făcând dovada caracterului excepțional al performării, sunt capabile să transmită un anumit element de patrimoniu imaterial, în forma și cu mijloacele tradiționale nealterate, contribuind astfel la asigurarea viabilității acestuia. Titlul de „Tezaur Uman Viu” este viager, personal și netransmisibil și se acordă pentru România de către Comisia națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural imaterial. (comunicat Centrul Cultural Vrancea)
FOTO Doi artiști populari din Vrancea au primit titlul de ”Tezaur Uman viu”
- Advertisment -