În perioada 8-11 octombrie, s-a desfăşurat, în garnizoana Predeal, gazdă fiind Batalionul 21 Vânători de Munte „General Leonard Mociulschi”, competiţia „Subofiţerul/Soldatul Anului 2018” – etapa pe mari unităţi şi unităţi subordonate Statului Major al Forţelor Terestre. Concursul are ca scop identificarea, recompensarea, promovarea celor mai bine pregătiţi militari, precum şi creşterea coeziunii şi schimbul de experienţă în rândul competitorilor. În acest an, subofiţerii şi soldaţii/gradaţii profesionişti au avut de parcurs o gamă variată de probe, atât teoretice cât şi practice. În prima zi, competitorii au fost evaluaţi la pregătire fizică, pregătire militară generală, limba engleză şi prezentare în faţa comisiei. A doua zi a fost rezervată probelor practice, care au început cu evaluare la instrucţie topografică, instrucţie genistică, instrucţie de front, instrucţie de comunicaţii şi transmisiuni, instrucţie sanitară, instrucţie C.B.R.N. şi proba surpriză, precum şi la instrucţia tragerii.
În urma susţinerii probelor de concurs, la categoria „Subofiţerul anului 2018”, locul I a fost câştigat de sergentul Gabriel Panţuş, din cadrul Batalionului 81 LAROM, iar la categoria „Soldatul anului 2018”, locul II a revenit caporalului Panaite Cosmin, din cadrul Batalionului 84 Asigurare Date, ambele unități făcând parte din Brigada 8 LAROM „Alexandru Ioan Cuza”.
Sursa: Brigada 8 LAROM Focșani