vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăComuna meaGOLESTIFOTO Două zile de sărbătoare pentru locuitorii comunei Golești

FOTO Două zile de sărbătoare pentru locuitorii comunei Golești

Duminică și luni, comuna Golești a fost în sărbătoare. Autoritățile locale au organizat cea de-a IV-a ediție a Zilelor Comunei Golești. Au fost competiții sportive, acțiuni culturale și spectacole de muzică populară și ușoară. La Căminul Cultural a avut loc o ședință festivă, ocazie cu care s-a dezvelit efigia domnitorului Alexandru Ioan Cuza. De altfel, Căminul Cultural Golești va purta numele domnitorului Principatelor Române. Invitații la ședința festivă au primit cocarde tricolore aniversare iar copiii școlii din comună au intonat imnul național. Un moment emoționant s-a desfășurat la biserică, acolo unde s-a oficiat o slujbă specială de cununie pentru 13 cupluri care au împlinit 50 de ani de căsnicie. Cele 13 familii care au făcut nunta de aur au primit diplome, flori, premii și au fost invitate la o masă festivă.

Vremea frumoasa din cele două zile le-a permis localnicilor (dar și altora, veniți din diverse zone ale județului) să petreacă mai multe ore în aer liber, în parcul din centrul comunei. Pe scena amplasată în parc au evoluat tinere talente din județ, ansambluri locale și artiști cunoscuți, precum formația Plăieșii, Lora, Lorenna, Anamaria Botezatu.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu