Starea deplorabilă a drumurilor din România, în general, și din Vrancea, în special, nu mai reprezintă o noutate. Dar, parcă, autoritățile țin să ne demonstreze că situația poate fi tot mai rea, pe zi ce trece. Un astfel de exemplu îl reprezintă un drum de la marginea municipiului Focșani, intens circulat, folosit de șoferi și de căruțași pentru a scurta distanțele de parcurs. Este vorba de drumul de circa 1 kilometru, din spatele Stației CFR, care face legătura între DN 2M (Focșani-Odobești) și Câmpineanca (plus o serie de vile noi, firme precum Vinexport, Certimpex, Verona, Vinexport Trade Mark etc). În urmă cu câteva luni, autoritățile au avut o tentativă de a repara acest drum, plin de gropi din ce în ce mai mari. Însă lucrările au fost începute și abandonate rapid, în tradiția românească/ vrâncenească. Iar de atunci drumul arată și mai rău, fiind imposibil pentru șoferi să ocolească gropile. Bine că s-a amenajat un sens giratoriu, la un capăt…
FOTO Drum intens circulat și brăzdat de cratere, la marginea Focșaniului
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -