luni, noiembrie 25, 2024
AcasăSocietateFOTO Dulceață și zacuscă bio, ”Din cămară adunate”, produse de o...

FOTO Dulceață și zacuscă bio, ”Din cămară adunate”, produse de o gospodină din Vrancea

O gospodină din Vrancea a dat lovitura cu produsele sale. Ea și-a dezvoltat, decurând, o mică afacere de familie cu produse alimentare realizate acasă, din legumele și fructele cultivate de ea. Doamna Florentina a povestit reporterilor de la publicația Cancan cum a început, de unde a învățat secretele rețetelor de succes și ce comenzi are din partea clienților. ”Am început, mai întâi, cu dulceţuri din fructele de sezon, respectiv căpşuni, vişine, prune şi tradiţionala zacuscă de vinete. În primă fază, mi-am făcut cunoscute produsele la rude şi cunoştinţe. Oamenii au fost mulţumiţi şi m-au recomandat mai departe. Totodată, mi-am promovat produsele printr-un site de socializare, pe grupuri de produse locale. (…) Am încercat, însă, să ne adaptăm cerinţelor şi sărbătorilor religioase de peste an, am avut cerinţe în acest sens şi a fost o provocare pentru noi. Avem clienţi fideli care ne anunţă din timp ceea ce doresc la masa de sărbători, ţinem întotdeauna cont de preferinţele dânşilor. Suntem cu fiecare dată mai bogaţi în mulţumiri şi aprecieri.”, a declarat gospodina care își recomandă produsele sub titulatura ”Din cămară adunate”.

Gospodina a învățat secretele produselor sale de la bunica și mama sa iar acum își implică, încet-încet, și propriul copil în activitatea de ”producție”. În prezentarea sa, pe pagina de Facebook, gospodina spune că produsele sale sunt naturale și ”nu conțin conservanți sau alți aditivi alimentari, făcute cu drag!! Facem întodeauna focul cu lemne de cea mai bună calitate, pentru prepararea produselor noastre, tocmai spre a le oferi clienților noștri gustul de altădată: dulceață de nuci, cireșe negre amare, vișine, căpșuni, caise, soc, cireșe, gutui, gem de prune cu nucă; zacuscă de ghebe, zacuscă de vinete, tocană de legume, murături și alte produse din legume proaspete, crescute în mod natural.”


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu