sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăSocietateFOTO Elevii vrânceni s-au întors cu mențiune de la Olimpiada "Universul Cunoaşterii...

FOTO Elevii vrânceni s-au întors cu mențiune de la Olimpiada „Universul Cunoaşterii prin Lectură”

Ultima olimpiadă, desfășurată în acest an școlar, aduce distincțiii pentru gimnaziști vrânceni. La Galaţi, unde s-a organizat etapa naţională a Olimpiadei Universul Cunoaşterii prin Lectură, destinată elevilor de gimnaziu din mediul rural, echipajul judeţului Vrancea a obţinut Menţiune.

 Competiţia are, ca obiectiv, asigurarea egalităţii de şanse la nivelul activităţii de excelenţă, prin valorificarea competenţei de lectură şi îşi propune să integreze cunoştinţele din diferite domenii, dobândite de către elevi prin lectură conştientă şi dirijată şi să evalueze nivelul de înţelegere a mesajului din textele ficţionale şi nonficţionale, din diferite stiluri funcţionale, prin valorificarea componentei literar-nonliterar din programa şcolară. La această etapă, echipajul a susţinut două probe: prezentarea unui portofoliu, realizat în echipă, pe o temă aleasă (personalitatea matematicianului și generalului vrâncean Grigore Gheba) şi susţinerea unei probe scrise, elaborate colectiv, cu durata de trei ore.

Lotul judeţului a fost format din elevele: Andreea Mihalcea, clasa a V-a,  de la Şcoala Gimnazială Năneşti, profesor îndrumător Sergiu Ghica, Antonia Mirică, clasa a VI-a, de la Şcoala Gimnazială ,,Alexandru Vlahuţă’’ Gugeşti, îndrumată de doamna profesor Violeta Anca Grecu, Rafaela Profiroiu, clasa a VI-a, de la Şcoala Gimnazială ,,Valeriu D. Cotea” Vidra,  profesor îndrumător Justina Honciu şi Gabriela Staicu, clasa a VIII-a,  de la Şcoala Gimnazială Paltin, profesor îndrumător Daniela Liliana Doldor. Elevele şi-au pus în valoare cultura generală, competenţele de comunicare şi de relaţionare şi au obţinut un loc merituos în clasament, care scoate în evidenţă, încă o dată, calitatea actului educațional din învățământul vrâncean, susținută de elevi , profesori, părinți. ,,Particip pentru a treia oară la această minunată competiţie, la etapa naţională, şi mă bucur pentru reuşita din acest an. Am colaborat foarte bine cu colegele din echipă şi am reuşit să obţinem un punctaj bun, care ne-a asigurat un loc fruntaş. Nu aş fi reuşit acest lucru fără sprijinul mamei mele, care m-a susţinut necondiţionat şi fără implicarea doamnei profesor, care m-a ajutat să devin ceea ce sunt astăzi”, a mărturisit eleva Gabriela Staicu.

D-na profesor Tamara Mocanca, de la Şcoala Gimnazială Milcovul,  a fost invitată să facă parte din juriul acestei competiții naționale, recomandată fiind de experiența acumulată in anii anteriori. Lotul județului Vrancea a fost însoțit de către d-na prof. Daniela Doldor,  de la Şcoala Gimnazială Paltin, care a ținut să așeze, în câteva cuvinte, sentimentul de împlinire și recunoștință : „am avut ocazia să cunoaştem frumuseţile oraşului de la malul Dunării mulţumită ospitalităţii gazdelor noastre, însoţitor fiindu-ne neobosita doamnă profesor Violeta Nedelcu, de la Galaţi. Multe mulţumiri doamnei profesor Tamara Mocanca, de la Şcoala Gimnazială Milcovul, pentru ajutorul nepreţuit oferit în realizarea portofoliului echipei şi, nu în ultimul rând, doamnei inspector de specialitate Teodora Bentz, care a fost alături de echipă, cu tot sufletul, pe parcursul competiţiei.” (sursa: IȘJ Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu