Militarii batalioanelor din cadrul Brigăzii 282 Blindată ”Unirea Principatelor Focșani au participat, în această lună, la o serie de exerciții la Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă Smârdan. Mai întâi, militarii Batalionului 285 Artilerie ,,Vlaicu Vodă” din Brăila au desfășurat la Smârdan exerciții tactice cu trageri de luptă. ”Misiunile executate au reconfirmat nivelul foarte bun de pregătire al militarilor, majoritatea ţintelor fiind distruse din primul proiectil. Având ca deviză „PROIECTILUL ŞI ŢINTA”, rapiditatea şi precizia servanților care au executat tragerea au atras de fiecare dată aprecierea comandantului batalionului, subunitatea primind la sfârșitul misiunilor de foc mult așteptatul: ,,FOARTE BINE, BATERIA!”.”, potrivit reprezentanților Brigăzii.
Apoi, Batalionul 284 Tancuri ,,Cuza Vodă” a desfășurat în Centrul de la Smârdan, în cadrul exercițiului ,,Justice Sword 20”, LFX-urile de nivel companie (Live Fire Exercises – Exerciții tactice cu trageri de luptă reale cu armamentul de pe tanc). ”Instruirea și perfecționarea comandanților subunităților de tancuri în planificarea, organizarea și conducerea focului au fost obiectivele principale ale exercițiului. Îndeplinirea cu succes a misiunilor încredințate au reiterat faptul că, indiferent de condițiile actuale, mobilitatea și puterea de foc a ,,Cavalerilor Negri” păstrează structura în topul unităților forțelor terestre române.”, au transmis reprezentanții Brigăzii 282 Blindată ”Unirea Principatelor” Focșani.