În data de 29.07.2020, polițiștii locali aflați în timpul patrulării cu autoturismul de serviciu în vederea verificării curățeniei pe Calea Moldovei au observat, pe marginea părții carosabile, o grămadă de moloz, constituind un pericol pentru autovehiculele care tranzitează zona. Resturile de materiale de construcții erau amestecate cu deșeuri de ambalaje (cartoane, folie, PET). În urma activităților specifice desfășurate, a fost identificat proprietarul unui imobil care efectuase acțiuni de curățenie în gospodărie și, pentru debarasarea deșeurilor rezultate, a apelat la persoane neautorizate care au abandonat deșeurile dintr-o căruță pe marginea drumului european.
Numitul P.N., în vârstă de 30 ani, a fost sancționat contravențional cu amendă, conform prevederilor H.C.L. nr. 25/2017 privind gospodărirea municipiului Focșani, punându-i-se în vedere să salubrizeze zona respectivă. Contravenientul a fost determinat să achite contravaloarea acțiunilor de ridicare și transport pentru deșeurile abandonate în zona Calea Moldovei.
Facem precizarea că, în data de 30.07.2020, SC CUP Salubritate SA Focșani, în baza achitării tarifului stabilit, a procedat la ridicarea selectivă a deșeurilor cu ajutorul utilajelor din dotare.
Rugăm pe această cale toți cetățenii municipiului Focșani, precum și persoanele juridice să nu apeleze la persoane neautorizate în vederea debarasării deșeurilor pe care le dețin, deoarece există riscul ca aceste deșeuri să fie abandonate în locuri nepermise, iar persoanele în cauză vor suporta sancțiunile prevăzute de legislația de mediu. Deținătorii de deșeuri, precum și celelalte persoane interesate trebuie să anunțe telefonic dispeceratul SC CUP Salubritate SA Focșani (0237.621.338), solicitând prestarea de servicii privind ridicarea, transportul și depozitarea deșeurilor, altele decât cele menajere. (Poliția Locală Focșani)
FOTO Focșănean amendat după ce a aruncat molozul pe marginea drumului național
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -