vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăComuna meaPUFESTIFOTO Incendiul din Lunca Siretului, de la Pufești, s-a întins...

FOTO Incendiul din Lunca Siretului, de la Pufești, s-a întins pe 15 ha/ În zonă trăiesc păsări și castori

Incendiu violent, miercuri seară, în Lunca Siretului Inferior. Focul a izbucnit și s-a întins pe o mare suprafață, în zona de la confluența râurilor Trotuș și Siret, pe raza comunei Pufești. Localnicii de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Pufești nu au putut interveni, din cauză că incendiul se manifesta într-o zonă mlăștinoasă, inaccesibilă, după digul de protecție. Doar în unele zone mărginașe, mai uscate, au putut acționa oamenii pentru a stinge focarele. ”Au ars 15 ha de vegetație (stuf) și, probabil, fauna care nu a putut fugi. Incendiul a debutat la ora 18:00, s-a manifestat violent. Nu s-a putut interveni datorită digului și a zonelor de mlaștină. A fost lichidat la ora 23:00, când echipa de voluntari a acționat asupra unor focare într-o zonă mai uscată, iar restul s-a stins datorită mlaștinilor.”, au declarat reprezentanții UAT Pufești.

Pagubele sunt incomensurabile în ceea ce privește ecosistemul. În zona respectivă a Luncii Siretului Inferior și-au găsit adăpost mai multe familii de castor. Specialiștii spun că ar fi văzut cel puțin 8 familii de castor în arealul de la confluența Siretului cu Trotușul. De asemenea, în zonă și-au făcut cuib mai multe specii de păsări, precum rațe, lișițe, lebede.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu