Planul nostru de a oferi daruri vârstnicilor cu care soarta a fost poate potrivnică, a continuat și astăzi, doar că, pe parcursul zilei, lucrurile au luat o întorsătură neobișnuită și cei care am primit ceva mai important decât lucrurile materiale am fost noi. Am primit o lecție de viață, despre umanitate, despre cum să te mulțumești cu puțin și despre faptul că orice primești în dar este scump. Ca și în zilele precedente, ne-am încărcat tradiționalele coșuri din nuiele și am ajuns la Năruja. Doi bătrâni, soț și soție, surprinși de vizita neanunțată, s-au arătat uimiți de gestul nostru și, la vederea celor patru coșuri aduse în dar, tataia Ștefan a exclamat:”Doar unul e pentru mine, nu? Sunt prea multe, mai duceți și la alții, sunt mulți oameni amărâți!“ Altruismul ce îi caracterizează pe acești oameni, care din puținul lor se gândesc la semeni, dar și demnitatea cu are își trăiesc bătrânețea ne amintesc încă o dată că avuțiile materiale nu înseamnă totul pe lumea acesta.
Activitatea noastră nu s-a oprit aici, ci ne-am continuat drumul pe dealurile din Năruja și am ajuns la o bătrână izolată de o viață, acolo unde fiecare casă are dealul ei. Pentru mamaia Maria vremurile “ciudate” pe care le trăim cu toții nu i-au schimbat cu nimic cursul vieții. La fel ca și ceilalți doi vârstnici, trăiește dintr-un venit infim, iar alimentele și produsele de igienă pe care i le-am dăruit par prea multe pentru ea. Sunt oameni care se bucură simplu și se mulțumesc cu puțin. Un strop de speranță am adus și altor două femei din satul Negrilești, două surori care locuiesc singure într-o gospodărie modestă, dar bine îngrijită, pentru care viața a avut alte planuri decât ceea ce ar fi sperat ele. Tanti Maria ne-a povestit pe scurt cum a încercat-o viața și singură și-a crescut fiul care a sfârșit înecat, dar toate acestea nu au îngenunchiat-o. De la distanță, ne-am urat Sărbători Fericite și sănătate, cu satisfacția că ne-am îndeplinit scopul, acela de a susține persoanele singure, izolate de o viață, pentru care izolarea a devenit o normalitate. Deși nu suntem la prima activitate de acest gen, am fost profund impresionați de particularitatea fiecărui caz și am realizat că, deși am plecat spre aceste familii știind că au lipsuri, ne-am dat seama că, de fapt, ei sunt mult mai bogați decât mulți dintre noi, deoarece ei dețin o comoară, o virtute din ce în ce mai greu de găsit… OMENIA. (IPJ Vrancea)
