sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăStiri InterneFOTO Militar focșănean, în Garda de Onoare

FOTO Militar focșănean, în Garda de Onoare

Ministerul Apărării Naționale face scurte portrete ale militarilor care compun Garda de Onoare. De data aceasta, cei remarcați sunt reprezentanții a două generați: un subofițer cu experiență și un militar tânăr, aflat în primul an în uniforma Gărzii de Onoare, născut în Focșani – Nicu Ilie. Brigada 30 Gardă ”Mihai Viteazul” este o unitate emblematică a Armatei României, care îndeplinește misiuni de ceremonii și onoruri militare la cel mai înalt nivel.
”Oamenii Gărzii de Onoare
Generații: plutonier- major Bogdan Ionuț Ciobanu, 15 ani în uniforma de protocol și soldat Ilie Nicu, 19 ani de viață.
Plutonierul-major Ciobanu a participat la prima activitate ca militar în termen, de atunci a urmat pas cu pas fiecare treaptă profesională, nu a ars nicio etapă, iar astăzi încă are emoții când merge la o activitate. ” A fost un drum, frumos și nu ușor, dar satisfacția a fost peste așteptări. Acum 10 ani defilam la Paris de Ziua Națională a Franței, nu pot descrie în cuvinte cum m-am simțit atunci ca militar și ca român. Aici la gardă am început și de aici voi trece în rezervă.” 


Soldat Ilie Nicu, are 19 ani, prima activitate la care a participat, în data de 24 ianuarie 2017, la Focșani-orașul natal, de Ziua Unirii Principatelor Române. Emoții, dar și încredere că va reuși să demonstreze că își merită locul în Garda de Onoare și în Detașamentul drill-team. ”Am ales să fiu militar pentru că mi-am dorit ordine, disciplină și stabilitate, iar la brigadă am ales să vin pentru că știam că ceea ce fac ei este deosebit, unic. Apreciez foarte mult înțelegerea dintre noi, cei mai tineri și colegii mai înțelepți și experimentați.” – au scris reprezentanții MApN pe pagina oficială de Facebook.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu