Primăria Comunei Suraia a finalizat proiectul de dotare cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a școlii și grădiniței din localitate. Valoarea proiectului a fost de 909.012,72 fără TVA și a fost finanțat cu fonduri nerambursabile prin PNRR. Cu acești bani s-au achiziționat mese, scaune, dulapuri, birouri, aparatură IT și pentru laboratoare, computere all-in-one, tablete, imprimante laser, sisteme de sonorizare etc. Beneficiari sunt copiii și cadrele didactice de la școala gimnazială și cele două grădinițe din Suraia.
”Digitalizarea este o preocupare a primăriei Suraia pentru educația elevilor și copiilor comunei Suraia, prin utilizarea tehnologiei și a resurselor de tip “open access” necesare fiind investițiile în echipamente de tehnologie avansată pentru facilitarea învățăturii! Prin grija profesorilor, aceste echipamente trebuie să îi ajute pe elevi să le crească interesul pentru învățătură, să mărim nivelul de educație, să îmbunătățim calitatea procesului de învățământ și să avem din ce în ce mai multe rezultate bune la învățătură la nivelul comunei Suraia, de care să fim cu toții mândri atât la nivel local cât și pe viitor la nivel județean, național și internațional.”, a transmis primărița din Suraia, Maria Stroe.