Acesta a fost mesajul cu care jandarmii vrânceni au fost întâmpinați de copiii din cadrul Asociației Sfânta Sofia din Bolotești în momentul în care au ajuns cu daruri și alimente de baza la aceștia. În cadrul centrului sunt găzduiți copiii proveniți din medii defavorizate, care zilnic își duc traiul alături de mamele lor. Moșul, împreună cu „spiridușii” lui – jandarmii vrânceni, au reușit să aducă bucurie în sufletele celor peste 30 de copii din cadrul asociației. Aceștia au fost primiți cu entuziasm, voie bună și colinde de către cei prezenți, după care, Moșul a împărțit toate darurile cu care a venit încărcat.
Fiecare activitate desfășurată în sprijinul semenilor noștri ne răsplătește cu bucurii sufletești, de aceea, vom continua să luăm parte la astfel de acțiuni ori de câte ori vom avea posibilitatea. Jandarmeria Vrancea cu siguranță pentru fiecare! (IJJ Vrancea)