Moș Crăciun a venit vineri la Suraia, unde a fost așteptat de copii și bătrâni deopotrivă. Și nu l-au așteptat doar să le aducă daruri, ci au oferit și ei ce au avut mai bun, de sărbători: datini de iarnă și Nașterea Domnului, colinde, produse și meșteșuguri tradiționale. Sărbătoarea de Crăciun de la Suraia a avut loc la sala de sport din comună, sub forma unei șezători tradiționale, parte dintr-o campanie de promovare a tradițiilor și obiceiurilor locale. ”Prin organizarea evenimentului ne-am dorit să stârnim interesul celor mici pentru frumusețea tradițiilor noastre populare, în special pentru cele dedicate sărbătorilor de iarnă și Nașterii Mântuitorului. De asemenea, am avut laolaltă generații diferite, bunicile venind cu bunătăți din gastronomia locală și arătând celor tineri arta torsului sau cea a împletitului lânii. Sunt sigură că întâlnirea noastră de la șezătoare a fost un eveniment care a adus bucurie nu doar celor mici, care au primit cadouri de la Moș Crăciun, dar și adulților.”, a transmis primarul comunei Suraia, Maria Stroe.
- Advertisment -