Așa cum Vrancea24 v-a prezentat în urmă cu mai bine de 2 ani, fratele cunoscutului (și cam năbădăiosului) ex-politician Cristi Boureanu formează un cuplu de succes (pe plan profesional și personal) cu o frumoasă focșăneancă. Sorin Boureanu se iubește cu Raluca Hurmuzache, fostă Miss Vrancea și participantă la alte concursuri de frumusețe dar și la prezentări de modă. Până la urmă, din dragostea celor doi a rezultat și un copilaș, care a apărut pe lume în a doua parte a anului trecut. Ambii părinți sunt foarte fericiți și mândri de copilul lor, cei trei petrecând și primul Revelion împreună, într-o stațiune de pe Valea Prahovei (în formă maximă, inclusiv proaspăta mămică, așa cum se vede și în fotografiile postate pe contul său de Facebook).