sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăStiri InterneFOTO Oamenii legii din Vrancea, Galați și Franța au descins la...

FOTO Oamenii legii din Vrancea, Galați și Franța au descins la o grupare de hoți de bunuri de lux

La data de 3 octombrie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați, în cadrul unei comisii rogatorii internaţionale, formulată de Tribunalul de Mare Instanţă Besancon – Franţa, au efectuat 15 percheziţii domiciliare în județul Galaţi. Au fost vizate locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, furt calificat şi tăinuire.

Membrii grupării sunt bănuiți că, în perioada aprilie 2015 – decembrie 2016, ar fi pătruns, prin efracție, în mai multe spații comerciale de pe teritoriul Franței, de unde ar fi sustras bunuri de peste 1.000.000 de euro. În urma percheziţiilor efectuate au fost ridicate haine, bijuterii și parfumuri – bunuri susceptibile a proveni din furturi, precum și sumele de 5.515 euro și 13.500 de lei.

În urma investigaţiilor şi a probatoriului administrat, Tribunalul de Mare Instanţă din Besancon a emis mandate europene de arestare preventivă pe numele a șase persoane, cinci bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 31 și 24 ani. În urma acţiunii, au fost puse în executare 12 mandate de aducere.

La acţiune au participat şi reprezentanţi ai autorităţilor judiciare franceze din cadrul Jandarmeriei Naţionale Besancon şi judecătorul de instrucție din cadrul Tribunalului de Mare Instanță Besancon. Activitatea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciilor de Combatere a Criminalității Organizate Brăila și Vrancea, al luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Galaţi și al jandarmilor. (comunicat IPJ Galați)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu