Pentru perioada sărbătorilor de Paști și a vacanței de primăvară, în centrul Focșaniului a fost amenajat un parc de distracții destinat, în principal, copiilor și tinerilor. Tiribombele sunt amplasate în parcarea din fața Casei de Cultură a Sindicatelor ”Leopoldina Bălănuță”. Copiii cu rezultate foarte bune la învățătură au parte de o surpriză. ”Așteptăm copiii să se distreze, avem echipamente diverse, bine întreținute. În același timp, încurajăm copiii să învețe foarte bine la școală și, pentru cei cu note mari, avem o surpriză: elevii cu media generală peste 9,00 beneficiază de acces gratuit la jocurile din parcul de distracții, între orele 12:00 și 15:00. Elevii trebuie să aibă asupra lor carnetul de note, pentru a ne arăta media generală.”, au anunțat reprezentanții firmei care a montat echipamentele de distracție în Focșani. Reamintim că ultima zi de școală este joi, 17 aprilie. Elevii vor reveni la cursuri luni, 28 aprilie, pentru modulul 5 de învățare din acest an școlar.
FOTO Ofertă la parcul de distracții din centrul Focșaniului pentru elevii cu note mari la școală
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -