Un apel primit astăzi, 11 iunie, în jurul orei 12:10, la numărul unic de urgenţă 112, anunţa izbucnirea unui incendiu la o gospodărie din satul Găgeşti, comuna Boloteşti. În cel mai scurt timp, la fața locului s-au deplasat 4 echipaje din cadrul Staţiei de Pompieri Vidra, cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 1 autospecială de primă intervenţie şi comandă și o ambulanță SMURD cu echipaj de prim ajutor.
La sosirea forțelor de intervenţie, incendiul se manifesta generalizat, la o magazie şi la acoperișul locuinţei. Echipajele de pompieri au lucrat susținut timp de aproape 5 ore. În sprijinul pompierilor profesionişti au acţionat SVSU Boloteşti, care a intervenit cu un tractor şi o cisternă cu apă şi SVSU Jariştea, care a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă. Intervenția a fost extrem de solicitantă, din cauza cantității mari de materiale combustibile din structura acoperișului și a bunurilor depozitate în interiorul anexelor. Cu toate acestea, datorită eforturilor depuse de forţele de intervenţie, s-a reuşit salvarea a două locuinţe aflate în imediata vecinătate.
În timpul intervenţiei patru persoane, dintre care trei femei şi un bărbat, au suferit atac de panică. Paramedicii le-au acordat primul ajutor calificat, la fața locului dar, cu toate că le-au fost explicate consecinţele, acestea au refuzat transportul la spital. În urma evenimentului nu au fost înregistrate victime, însă pagubele materiale sunt însemnate. Au ars: aproximativ 150 mp din acoperişul locuinţei, o magazie de circa 60 mp şi alte anexe în suprafaţă de 60 mp, precum şi 3 mc de cherestea, 6 m ster de lemne, mobilier, aparate electrocasnice şi îmbrăcăminte. Din cercetările efectuate, a rezultat faptul că incendiul s-a produs în urma unui scurtcircuit electric. (ISU Vrancea)