În perioada 19-28 august, patru elevi de la Colegiul Național „Al.I.Cuza” (Mihai Bîrsan, Elena Golea, Sergiu Țandără, Andra Voicu) au participat în proiectul Erasmus+ „Nature promotes learning: green tools for youth workers”. Acesta s-a desfășurat la Ozenna, Polonia, și a fost de tipul „Training course”, întrunind activități menite a-i ajuta pe cursanți să devină buni coordonatori de proiecte, pe viitor.
Tematica a fost natura, iar participanții au avut drumeții prin zone rurale ale Poloniei, respectiv vizite în diverse locuri specializate, precum Muzeul de biologie din Krempna (de menționat este faptul că Ozenna se află în zona Parcului Național Magurski). Astfel, cursanții și-au aprofundat cunoștințele cu privire la fauna și flora din sudul Poloniei. Proiectul a fost organizat de Foundation for the Development of Local Communities „Initiative” din Łężyny, Polonia, iar participarea elevilor Colegiului Național Cuza Focșani a fost posibilă prin intermediul Asociației Elastic din Oradea, ca urmare a unui parteneriat încheiat de către profesoara Camelia Mereuță. (CN ”Al. I. Cuza” Focșani)