”Un pompier nu are liber, atunci când situația o cere, este prezent la datorie”, ne-a spus plin de modestie plutonierul adjutant Burlan Gheorghe, care a intervenit din timpul liber pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din apropierea casei sale, în data de 20 mai a.c. Tot el ne povestește ce s-a întâmplat în acea zi: ”În mod normal eram de tură dar în ziua aceea mi-am luat liber, pentru că mai aveam ceva treabă de făcut pe acasă. În jurul prânzului, eram cu băiatul meu în curte când am auzit niște trosnituri. M-am uitat de jur împrejur și am văzut un fum dens, care ieșea de undeva de prin apropiere. Știți cum se zice din popor: fără foc nu iese fum, așa că m-am hotărât imediat să mă duc, să văd ce se întâmplă. Am luat băiatul și am plecat. Rareș, se pregătește să dea la subofițeri la Boldești. Cu cât ne apropiam, părea că focul izbucnise la casa unei cunoștințe, tanti Viorica, care stă la circa 300 m distanță. Vă dați seama ce emoții m-au apucat. Am grăbit pasul și am ajuns. Când m-a văzut tanti Viorica atâta zicea: ”Gigele salvează-mă, nu mă lăsa!” Am încercat să o liniștesc, dar în acele momentele panica e mare. Din fericire, focul nu izbucnise la ea, ci la casa învecinată, care pentru moment nu era locuită. Am sărit gardul și cu ajutorul vecinilor am reușit să deschidem porțile ca să facilităm accesul autospecialelor de stingere. M-am interesat și deja colegii mei fuseseră anunțați. Apoi m-am dus repede și am întrerupt curentul de la stâlp. În curtea locuinței incendiate se afla un autoturism, pe care am încercat să-l evacuăm, împreună cu alți cetățeni. În 5 minute au ajuns și colegii. Când s-a dat jos din mașină, plutonierul adjutant Racoviță Vasile, șeful gărzii de intervenție m-a întrebat: Ce faci Gigele, tu nu ești liber?, i-am răspuns ”Sunt la datorie șefu!. În același timp m-am dus și am luat 2 furtunuri, pe unul l-am întins eu, pe celălalt i l-am dat lui Rareș, care a încercat şi el, să ofere o mână de ajutor colegilor.
Tanti Viorica m-a văzut din nou: ”Gigele fă ceva! Vino repede că iese fum din pod!”. Pentru că nu eram echipat corespunzător şi nu aveam aparat de respirat, am rugat un coleg să meargă cu mine. Plutonierul adjutant Mardari Neculai s-a urcat în pod şi a verificat zona. Totul era în regulă, era doar fum. După ce ne-am întors în mijlocul acţiunii, am ajutat colegii să schimbe un furtun spart, după care mi-am luat echipamentul pe mine şi am ajutat la stingere. Am plecat la sfârşit, după vreo 4 ore, când incendiul a fost lichidat. Nu a mai contat treaba de acasă, important a fost că am putut ajuta colegii şi am putut salva locuinţele învecinate. M-am bucurat apoi de mulţumirile şi binecuvântările primite de la tanti Viorica. Ai o linişte sufletească când ştii că eşti în rugăciunile cuiva!” Plutonierul adjutant Burlan Gheorghe este pompier din anul 2006. De la încadrare şi până în prezent, subofiţerul şi-a desfăşurat activitatea la Secţia de Pompieri Adjud. Îi plac intervenţiile de stingere a incendiilor şi nu e prima dată, când intervine din timpul liber. Cea mai mare satisfacţie a trăit-o acum câţiva ani, la un incendiu, la Angheleşti, când a scos o butelie cuprinsă de flăcări, evitând astfel producerea unei explozii. Înzestrat cu stăpânire de sine, spirit de sacrificiu, curaj și devotament, plutonierul adjutant Burlan Gheorghe a fost declarat ”Pompierul lunii mai 2020”, pentru profesionalismul cu care a acționat la intervenția din 20 mai a.c. și aportul pe care l-a adus la îndeplinirea cu succes a misiunii. Felicitări! Să trăiești zi de zi satisfacția muncii bine făcute și să rămâi în continuare un model pentru colegi și pentru fiul tău, Rareș, care sperăm să îți calce cât mai curând pe urme. (ISU Vrancea)