Zeci de copii și tineri din mai multe județe ale țării au participat la prima ediție a Festivalului Național ”Stele de Gheață”. Festivalul a avut loc la Ateneul Popular ”Mr. Gh. Pastia” și a adus în prim-plan mulți copii talentați, care ar putea urma o carieră muzicală de succes. Concursul de muzică s-a desfășurat pe categorii de vârstă. Marele trofeu al primei ediții a fost câștigat de un tânăr din Onești. ”S-a încheiat un festival frumos, cu încărcătură pozitivă, un eveniment cultural inedit, specific sărbătorilor de iarnă, care a reunit muzica ușoară cu cea tradițională. S-au acordat premii I, II, III, trofee de categorie pentru fiecare secțiune. Câștigătorul Marelui Trofeu – sejur la pensiunea Nicolae Folea – este Augustin Daniel Vitan, în vârstă de 18 ani, din Onești.”, a transmis Diana Bratosin, organizatoarea festivalului.
- Advertisment -