Lacăt pe rețeaua de localuri Taverna Racilor din toată țara. Ultimul restaurant închis este cel din Timișoara. Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Vest a precizat, într-un comunicat transmis PRESShub, că a descoperit materii prime congelate păstrate incorect la rece, pește și fructe de mare expirate, produse din diferite categorii puse la grămadă.
„SC NEDSEA SRL – Restaurant Taverna Racilor punct de lucru Iulius Mall Timisoara, control operativ. Abateri: operatorul economic funcționează (…) fără a avea autorizație din partea Primăriei Municipiului Timișoara, fiind prezentat un document înregistrat de solicitare obținere acord pentru desfășurarea exercițiilor comerciale. Materiile prime (pește, fructe de mare), 271 kg, depistate in spațiile de depozitare, păstrare – spații frigorifice și congelator lipsite de elemente de identificare-caracterizare, unele în afara datei limită de consum respectiv 13.09.2023, 15.09.2023. Parte din acestea erau păstrate la decongelat în cutii din plastic cu capac, în lichid scurs rezultat din decongelare.”
A fost dispusă închiderea temporară a localului Taverna Racilor din Timișoara, dar și distrugerea produselor neconforme. În plus, a fost aplicată o amendă de 15.000 de lei.
Articolul integral, pe PRESShub.