Așa cum anunțase președintele AUR George Simion, membrii și simpatizanții AUR au organizat un protest în Focșani, de Ziua Unirii Principatelor Române. Manifestația a început din fața Colegiului Național ”Al. I. Cuza”, acolo unde s-au adunat mai mulți membri AUR din Vrancea și din județele limitrofe (Buzău, Brăila ș.a.). În fața colegiului a ajuns și președintele AUR George Simion. Acesta le-a vorbit oamenilor, a depus o coroană de flori la bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza și a făcut live-uri pe rețelele de socializare. Protestatarii AUR au mers pe jos pe bulevardele din Focșani și s-au oprit în Piața Unirii. George Simion i-a însoțit o perioadă, dar a plecat destul de repede, probabil pentru a ajunge la manifestația de la București. În Piața Unirii, protestatarii au scandat și s-au prins în hora unirii. Marșul de pe străzi și manifestația din Piața Unirii au fost supravegheate de forțe importante de jandarmi.
- Advertisment -